Categories: Social

Deseurile voluminoase vor fi colectate o data la trei luni. Este in desfasurare deja prima campanie

Noul sistem de colectare a deșeurilor, introdus în județ de ADID Timiș si RETIM Ecologic Service SA, presupune colectarea separată a deșeurilor pe categorii. O dată la trei luni vor fi organizate campanii separate, una dintre ele fiind destinată deșeurilor voluminoase.

A început deja colectarea pe fracții a deșeurilor: deșeuri reciclabile din hârtie, carton, plastic și metal, depozitate de populație în recipiente galbene, deșeuri reciclabile de ambalaje din sticlă depozitate în clopotele stradale verzi, și deseuri reziduale, depozitate în recipientele negre. De asemenea, în întreaga zonă rurală a județului Timiș reîncepe tratarea deșeurilor biodegradabile la cetățeni în gospodărie, prin compostoare, un obicei bănățean vechi de peste 100 de ani. Una dintre categoriile importante de deșeuri, care vor beneficia de campanii separate de colectare, organizate trimestrial, este cea a deșeurilor voluminoase.

Practic, prin introducerea acestor campanii, clasicele campanii sezoniere de curățenie generală de primăvară / toamnă, practicate în unele localități, vor fi eliminate. Asta pentru că, o dată la trei luni, cetățenii vor putea depune prin aport voluntar în punctele de colectare anunțate din timp deșeurile care fac parte din categoria deșeurilor voluminoase. Deșeurile voluminoase sunt piese de mobilier, obiecte de uz casnic, obiecte sanitare, etc., mai precis exact deșeurile colectate cu precădere în cadrul menționatelor campanii sezoniere. În această categorie nu intră și deșeurile electrice și electrocasnice (televizoare, mașini de spălat, frigidere, computere etc.).

Deșeurile voluminoase vor fi păstrate în gospodărie până în momentul colectării și nu se vor depune pe domeniul public în afara programului de colectare. Punctele de colectare vor fi dotate cu containere speciale, deservite de reprezentantul RETIM. Prima campanie trimestrială a demarat în 26 martie, la Buziaș, și se va încheia pe 4 mai, la Victor Vlad Delamarina. Informații despre punctele de colectare din fiecare localitate, precum și intervalul orar de colectare, sunt prezentate mai jos și le puteti regăsi și la primăriile din fiecare localitate, precum și pe www.retim.ro.

Share
Published by
Ioana Toma

Recent Posts

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

2 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

2 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

3 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

3 ore ago

Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch

Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…

3 ore ago

Prinde „orbul”, scoate-i ochii

Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor…

6 ore ago