Categories: Sport

Gata de razboi! Handbalistii de la Poli vor sa elimine CSM

SCM Poli Timişoara a furnizat singura surpriză a primei zile din sferturile play-off-ului din Campionatul Naţional de handbal masculin. Bănăţenii au învins după un meci dramatic, dar cu final fericit CSM Bucureşti, în deplasare, după executarea loviturilor de departajare.

Joi, cele două echipe se întâlnesc din nou, de această dată la Timişoara. Dacă violeţii înving, ei se califică în semifinale, iar dacă pierd, vor juca duminică partida decisivă la Bucureşti. În celelalte partide, Steaua, Turda şi Dinamo au 1-0 cu Baia Mare, Călăraşi, respectiv Contanţa. „E un miracol că am câștigat la București! CSM-ul era favorită înaintea jocului I din sferturi și încă rămâne favorită și înaintea jocului al doilea din play-off. Acum, devine și mai greu pentru noi să ne calificăm. Suntem siguri că adversarii noștri vor veni pregătiți 100% să câștige la Timișoara. Au un buget dublu față de al nostru și un lot superior cu contracte mult mai substanțiale. Avem nevoie de sprijinul publicului, joi, la meciul al doilea. Vom lupta până la moarte la acest meci de acasă, iar dacă nu vom reuși va mai fi un prilej la București să câștigăm din nou. Vom lupta cu cinci jucători, cu 10 sau 15, cu problemele financiare pe care le ducem în continuare. Vom lupta pentru a intra în grupa locurilor 1-4”, a spus tehnicianul Pero Milosevic.

Deşi mai sunt jucători cu mici probleme cauzate de accidentări, singura absenţă certă este a conducătorului de joc Vuk Milosevic, care ratează finalul sezonului. Poli – CSM se joacă joi în Sala „Constantin Jude”, de la ora 17.30.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

14 minute ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

37 de minute ago

Primăria Timișoara inaugurează, în sfârșit, baza sportivă din Mehala

Deschiderea activității pe noua bază sportivă din Mehala va avea, în sfârșit loc, la luni…

46 de minute ago

Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş

În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna…

2 ore ago

Pacientul ştia: infarctul bugetar din 2026. Nu e criză. E infarct

Infarctul bugetar din 2026 nu este o surpriză. Este rezultatul unui diagnostic ignorat timp de…

4 ore ago

Bookfest Timişoara îşi deschide mâine porţile. Urmează patru zile pline de evenimente culturale

Începând de mâine, 19 martie, Bookfest revine la Timișoara și, pentru patru zile, orașul se…

4 ore ago