În Timișoara au apărut „Plăcuțele lui Robu”. Edilul șef: Sunt din bani privați, detaliile nu contează

La pasajele Michelangelo și Jiul, dar și în Pădurice au apărut plăcuțe cu numele primarului Nicolae Robu. Edilul vede asta ca pe ceva absolut firesc, spune că banii pentru realizarea lor vin din sursă privată, dar nu vrea să dezvăluie misteriosul „investitor”. Pentru că nu e important, Robu e oricum împlinit că și-a făcut datoria.

În vara lui 2014, numele fostului primar Gheorghe Ciuhandu a dispărut de pe plăcuțele de identificare montate pe fântânile publice din Timișoara. Acestea au fost înlocuite, una câte una, iar pe cele noi erau scrise numele firmei care se ocupă de întreținere, numărul de telefon pentru deranjamente, datele de identificare ale primăriei, anul execuției și numele edilului șef. S-a ajuns astfel la formulări precum „Primăria Timișoara. Primar Nicolae Robu. An execuție: 1998”. Motivarea PMT a fost, la vremea respectivă, că plăcuțele au fost înlocuite pentru că se schimbase numărul de telefon de la deranjamente. De ceva timp, timișorenii pot găsi prin oraș și „plăcuțele lui Robu”, ca să nu se mai spună că edilul își pune numele pe realizări care nu-i aparțin. Acestea au apărut, de vreo săptămână, pe Pasajul Michelangelo, pe Pasajul Jiul și la unele intrări în Parcul Pădurice / Lidia și s-ar putea să mai apară. Ele indică perioada în care s-au făcut lucrările și, la final, scrie „Primar: Nicolae Robu”.

Primarul afirmă că nu e nimic deplasat și că a fost o surpriză montarea plăcuțelor în perioada în care se afla în Portugalia. Robu spune că acestea nu sunt făcute din bani publici, ci dintr-o „susținere” misterioasă, pentru care își dă cuvântul că nu știe – încă – de unde vine. „Nu știu câte au fost făcute și nu este asta important. Ele nu au fost făcute din bani publici, sunt făcute din bani privați și este cel mai normal lucru să se știe când au fost realizate niște obiective importante ale orașului. Nu e nimic nefiresc, nu e nimic deplasat în asta. Sunt asigurate din fonduri private, detaliile nu prezintă interes acum. Doamne ferește, cum să plătesc eu? Nu știu, este o susținere, puteți să-i spuneți o sponsorizare. Nici nu știu, sincer. Pe cuvântul meu că nu știu cine. Pot să aflu, și o să aflu, evident. S-a întâmplat când eram plecat. Știam că vor fi montate, dar nu am știut că se întâmplă săptămâna trecută. Vor fi puse în general pe obiectivele importante, sunt multe obiective importante în oraș”, a declarat Robu.

Realizările îmi dau destulă serotonină și Dumnezeu mai știe ce alte substanțe care mă fac, per ansamblu, fericit.
Primarul Nicolae Robu

Primarul Timișoarei spune că, pe vremea când era la Politehnică, n-a pus plăcuțe, deși a fost sfătuit să facă asta, și a explicat ce îl face fericit în viață. „Când eram rector la Politehnică, și sunt o mulțime de lucruri care au rămas în urma mandatelor mele, mai mulți îmi spuneau de ce nu punem la inagurare o tăbliță. Nu am vrut să pun, nici cu numele meu, nici fără numele meu. A fost împăcarea cu mine însumi că mi-am făcut datoria. Au rămas lucruri care vor rămâne pe termen lung și care mi-au produs mie fericirea și mă fac fericit și astăzi (…) toate astea s-au realizat cu multă dedicare și faptul că le-am putut face m-a făcut fericit. Eu sunt un idealist”, a explicat acesta.

Revenind la realizările cu plăcuțe, cel puțin în Pădurice, locuitorii din zonă spun că, după modernizare, în parc s-au uscat câteva zeci de arbori maturi, cu precădere în zona locului de joacă, și susțin că anul acesta nici nu s-au făcut plantări. Oamenii au reclamat, anul trecut, și băltirile pe suprafețe mari. Reabilitarea Parcului Lidia a costat bugetul local aproximativ 2 milioane de euro. Altfel, numele misteriosului plătitor al plăcuțelor „lui Robu” nu este considerat de edil o informație care să intereseze contribuabilul.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

E oficial! Ciprian Ciucu câştigă detaşat alegerile pentru Primăria Bucureştiului. Mare surpriză pe locul 2!

Candidatul PNL Ciprian Ciucu va fi noul primar al Capitalei, câştigând oficial scrutinul la o…

2 ore ago

Exit-poll: Ciprian Ciucu câştigă detaşat Primăria Capitalei. Victoria îi aparţine şi lui Ilie Bolojan

Candidatul PNL Ciprian Ciucu va fi viitorul primar al Bucureştiului, potrivit unui exit-poll realizat de…

5 ore ago

Emoții doar în primul sfert de oră! SCM Poli Timișoara a învins categoric codașa din Sighișoara

Prim-divizionara de handbal SCM Poli Timișoara închide cu bine turul, învingând, conform așteptărilor ultima clasată…

9 ore ago

Fetele de la Poli închid sezonul regular cu o victorie frumoasă contra Bistriței

Pe o vreme rece și o ploaie măruntă, fetele de la Poli au întâlnit pe…

12 ore ago

Viceprimarul Lațcău anunță punerea în valoare a clădirilor din zona Pieței Mocioni odată cu revitalizarea zonei

Primarul Dominic Fritz a semnat în această săptămână contractul de finanțare prin care Timișoara va…

13 ore ago

Spitalul de Psihiatrie va avea un nou ambulatoriu, ridicat cu zece milioane de lei

Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Jebel va avea un nou amubulatoriu, o clădire…

13 ore ago