Categories: Invatamant

Laborator Google la Politehnica. L-au câștigat studentii de la MPT

Zilele MPT, sărbătoarea Facultății de Management în Producție și Transporturi a Universității Politehnica Timișoara, propun, pentru perioada 19 – 20 aprilie, un program care include, printre altele, și inaugurarea unui Laborator Google.

Pentru prima zi a evenimentului, 19 aprilie, programul cuprinde, începând cu ora 10, o întâlnire cu absolvenți de succes, discuţii despre experienţe şi oportunităţi la Parlamentul European, despre experienţe ERASMUS și prezentarea unor lucrări științifice. După-amiază, de la ora 16, sunt programate alte activități: premierea echipelor sportive, o expoziție concurs de artă culinară, concursul „MPT are talente” și o seară culturală și de dans. Cea de-a doua zi debutează, la ora 10, la sediul Facultății de Management în Producție și Transporturi, str. Remus nr. 14, cu inaugurarea Laboratorului Google la MPT. Studenţii au participat la o competiţie interuniversitară, desfăşurată în cadrul proiectului „Atelierul Digital”, organizat de Google România în parteneriat cu Junior Achievement România. Ei au acumulat puncte pentru universitatea lor, prin parcurgerea unui training online şi a 23 de module interactive. Finalitatea competiţiei a dus la amenajarea unui HUB Digital Google. Atelierul Digital de la Google oferă instruire gratuită în marketingul online pentru dobândirea abilităților de lucru în mediul digital de care este nevoie pentru dezvoltarea companiei și a carierei sau pentru învăţarea primilor paşi în marketing. Cea de-a doua zi a evenimentului va continua cu dezbateri pe ateliere: Logistică & Transporturi, Calitate & inovare, Comunicare & Resurse Umane, Antreprenoriat & Surse de finanţare a afacerilor, Manager vs leader.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

2 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

4 ore ago

Weekend dedicat experiențelor la Iulius Town: expoziție de machete, evenimente pet-friendly și spectacole pentru copii

De la evenimente dedicate iubitorilor de sport, expoziție cu machete și navomodele, până la întâlniri…

5 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 14 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

18 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

21 de ore ago