Categories: Zâmbete amare

Nevoia de Ciolos, nevoia de normalitate

Fostul premier Dacian Cioloș și-a anunțat în fine intrarea în mod oficial pe scena politică. Nou înființatul partid Mișcarea România Împreună (totuși, nu știu cât de inspirat este acest nume) s-a înregistrat la tribunal, ceea ce înseamnă un prim botez al focului. (E de așteptat să existe multe contestații și piedici în perioada care urmează, astfel că până la înființarea propriu-zisă o să mai dureze ceva timp.) Tocmai de aceea, unii l-au acuzat pe Cioloș că ar fi fost cam șovăielnic, că trebuia să facă mai repede acest pas. Poate au dreptate. Dar poate este și o caracteristică de baștină, și lui Iuliu Maniu (născut la câțiva kilometri de satul natal al lui Cioloș) imputându-se, în trecut, unele ezitări. Oricum, e cert că mai bine măsori de trei ori și tai o dată, decât să tai de trei ori și apoi să măsori. Cum face de exemplu actualul guvern care, în lipsa unor simulări, a peticit de câteva ori atât legea salarizării, cât și „marea revoluție fiscală”.

Este de așteptat acum ca Dacian Cioloș să aducă în politică prin partidul său decență, seriozitate și normalitate. Așa cum a făcut-o și la guvernare. O normalitate occidentală. Or, scena politică românească tocmai de aceste lucruri are nevoie cel mai mult. Acum se urlă mult, minciuna a ajuns o virtute, impostura e la ea acasă, iar hoția și corupția, un modus vivendi. Avem o clasă politică mult depășită și când spun asta mă refer la ansamblul ei, inclusiv la tineret. Fiindcă tinerii din politica de azi nu sunt altceva decât reproduceri caraghioase și mult mai stupide ale seniorilor. Cu unele excepții, în afara slugărniciei față de șefii de partid – slugărnicie care le-a adus și unele sinecuri – ei n-au nicio meserie și nu știu să facă nimic. (Reportajele realizate la congresele tinerilor liberali, respectiv PSD-iști a lămurit pe toată lumea ce viitor sumbru am avea cu acești tineri.)

Or, formațiunea lui Cioloș își propune să schimbe complet chiar paradigma politicii dâmbovițene. Vrea să arate că se poate face politică și fără „Mitralieră”, Codrin, Ciordache, Pleșoianu, „varani” sau „ghiți”, fără interlopi, dansatoare la bară, bandiți sau alte specimene de acest gen. Noul partid va da șanse oamenilor decenți din această țară să se implice în politică. E vorba de oameni care s-au ferit de acest lucru, exact pentru a nu se asocia cu exemplare precum cele de mai sus. Elocvent în acest sens este o recentă declarație a fostului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, membru fondator al noului partid: „Cred că este un fapt pe care îl înţelegem cu toţii, că în timp ce mulţi dintre noi, cei mai mulţi oameni cu bun-simţ din ţara asta, s-au ocupat cu şcoala şi cu propria carieră sau cu construcţia unei companii, alţii s-au ocupat cu politica, cei care de obicei nu aveau prea multe de a face nici cu şcoala, nici cu o carieră serioasă. N-o să vedeţi în Platforma România 100 sau în noul partid oameni care nu au o meserie, nu o să vedeţi oameni care pur şi simplu se specializează în a face politică”.

Evident, pentru actuala clasă politică, intrarea lui Cioloș reprezintă o adevărată lovitură, iar mulți nu s-au ferit să-și etaleze spaimele. De exemplu, mai mulți PNL-iști au început deja să critice noua formațiune. Frica lor are și temei, potențiali votanți ai partidului urmând să vireze spre Cioloș. Și asta în primul rând fiindcă experiența USL a lăsat în PNL destule răni nevindecabile până acum. Deși bagatelizează noul demers politic, și PSD va avea de suferit. Fiindcă prin Cioloș Opoziția va avea o voce credibilă, putând să coaguleze toate nemulțumirile vizavi de actuala guvernare. Media pro-PSD s-a dezlănțuit deja împotriva lui Cioloș și va continua și mai puternic acest lucru. Vom auzi din nou că fostul premier e vândut străinilor, că e finanțat de Soroș (tatăl său natural, nu-i așa?), că e unealta Statului paralel și alte inepții. Numai că oamenii normali cărora Cioloș li se adresează nu mai pot fi păcăliți cu astfel de aberații securiste. Și tocmai de normalitate avem nevoie. Iar ca să ajungi la ea, e nevoie și de Cioloș.

P.S. Singurii care au salutat noul partid sunt cei din USR, partidul cel mai compatibil cu formațiunea lui Cioloș. De unde se și întrevede o alianță între cele două partide, alianță care va înlocui PNL în postura de principală altenativă la PSD. Și cred că și cu mult mai multe șanse de izbândă, atâta timp cât PNL e bolnav încă de „USL-ită”.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Raoul Trifan despre Mircea Geoană: “Poți scoate omul din PSD, dar nu poți scoate PSD-ul din om”

Senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan, afirmă că Mircea Geoană, promovat de PSD, ar fi…

2 ore ago

Liderii PSD Ciolacu, Grindeanu și Simonis au mințit. Au fost la Nisa cu avionul plătit de Nordis

G4Media.ro a publicat dovada că, la sfârșitul lunii mai 2022, o cursă Țiriac Air, închiriată…

2 ore ago

Discuții cu președintele FRF. Conducerea CJT și cea a UPT caută soluții pentru finanțarea echipei de fotbal

Alfred Simonis, liderul CJT anunță că a discutat cu conducerea Federației Române de Fotbal, fiind…

3 ore ago

Descoperă noua tendință de shopping cu haine și accesorii de probă!

Comanzi, probezi, plătești doar ce păstrezi! O nouă tendință de shopping inteligent și confortabil pentru…

5 ore ago

Conducerile ADR Vest și ale CJ Timiș s-au întâlnit pentru a stabili colaborările viitoare

Palatul Administrativ din Timișoara a găzduit o întâlnire la care au participat liderii ADR Vest…

5 ore ago

În decembrie începe primul foraj la tunelurile de la Margina – Holdea și se va lucra pe opt fronturi în paralel/FOTO

Jumătate dintre utilajele care vor lucra la forarea tunelurilor care vor fi realizate pe porțiunea…

5 ore ago