Te amuză, dar nu e de râs, e o prostie, dar nu e de ignorat, e PSD și ar putea fi grav. Pentru prima dată în mulți ani de presă politică-administrație am auzit că un lider de partid este dat în judecată pentru că grupul de aleși al acelui partid într-un legislativ votează împotriva propunerilor celor aflați la putere. Se întâmplă în București și am putea spune că nu ne privește prostia lor, dar ar putea să ne privească odată și-odată. Primarului Gabriela Firea nu-i mai ies pașii cu votul pentru companiile de utilitate publică ale administrației capitalei – fiind vorba de o hotărâre pe patrimoniu e nevoie de un vot de două treimi – și a decis să-l dea pe Cristian Bușoi în judecată. Nu plâng soarta lui Cristian Bușoi, președintele PNL București, ci mă înfioară atât prostia unora, cât și precedentul pentru alți politicieni înfierbântați ce ar putea să confiște justiția în interesul propriu.
Gestul în sine e o mare prostie. Dacă Firea îl dă pe Bușoi în judecată pentru că liberalii lui votează împotriva propunerilor PSD-ALDE-PMP, atunci deschidem o nebunie de cutie a Pandorei. Eu i-aș da în judecată pe aleșii PSD, inclusiv pe cei de Timiș, că au votat pentru ca legiuitorul să stabilească neaplicarea unei hotărâri judecătorești în cazul ălora găsiți de Agenția Națională de Integritate incompatibili cu statul de parlamentari, vezi cazul deputatului de Timiș Matei Suciu. Și exemplul ăsta e infinit mai grav decât ce a făcut Bușoi. De fapt, Bușoi nu a făcut nimic, putea să nu meargă la ședința consiliului general al capitalei grupul de liberali și tot nu se vota hotărârea. Dar parlamentarii de Timiș n-au scuza asta, ei știau foarte bine că salvarea lui alde Suciu încalcă o hotărâre de instanță, dar de când asta ar fi un impediment pentru un ales pesedist?
Aș mai putea să-i dau în judecată pe aleșii PSD-ALDE dacă un hoț de-al lor îmi sparge casa, iar legea te pune să te ștergi la fund cu probele video de la camerele de luat vederi, de exemplu. Sau dacă unui infractor verificat cu mandat pentru evaziune îi găsești probe de pedofilie, iar distrugerea acestor probe ar duce la evenimente neplăcute legate de familia ta sau a prietenilor tăi. Ba chiar l-aș da în judecată – tot așa, așa a proasta – pe deputatul Adrian Pau, pentru că ar fi instigat la neimplicarea parlamentarilor PSD în rezolvarea prin vot a problemei vaporașelor din Timișoara. Și punerea orașului în situația de a plăti de la bugetul public a unor bani pe care i-am fi putut folosi pentru alte obiective nefinanțate în veci de guvernele PSD.
Trecând la lucruri mai serioase, chiar aș da în judecată parlamentarii PSD, ALDE și UDMR, pentru că-mi compromit existența mea de cetățean european când legislativul modifică codurile penal și de procedură penală, părți din legile justiției, astfel încât dosarele unor inculpați aflați la guvernare să nu mai poată fi susținute de acuzare în instanțe. Fiind evident că nerespectarea condițiilor din MCV ar putea duce la plasarea României în afara regulilor, a principiilor europene și chiar în afara drepturilor de stat membru. Inclusiv drept de circulație fără vize sau subvențiile directe, ca să dau doar câteva exemple.
Așa amuzant cum pare, nu se poate să nu te gândești până unde le merge mintea. Chiar ar fi de neconceput să dai în judecată un om politic din opoziție într-o autocrație de tip Erdogan sau Dragnea? Ce ar opri în noua eră socialistă ca un judecător dintre cei promovați de PSD după „marea pensionare” să dea pe viitor ce sentință vrea mușchiul unui primar ca Firea? Nu văd niciun motiv pentru așa ceva, dacă astăzi, când încă nu ne-am rupt total de democrație, avem judecători la Curtea Constituțională care dau soluții aproape „la comandă”, cu dedicație, potrivindu-se de minune cu poftele legislative ale celor care și-au făcut proiect de țară din „orbanizarea” României. Atunci de ce n-ar da un judecător de provincie o decizie care să umple de respect un politician care n-a înțeles cum trebuie să se facă „opoziție” în țara asta?
Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…
La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…
13 kilometri de rețele termice vor fi reabilitați, Primăria Timișoara semnând contractul de finanțare. Această…
Campioana națională de rugby, SCM USV Timișoara, și-a asigurat serviciile a doi jucători de la…
Una dintre cele mai solicitate destinații aeriene din ultima perioadă din România, va avea o…
La sfârșit de an, Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, a făcut o analiză a…