Categories: Primăria Timişoara

Drujba de primăvară se întoarce: Toaletare în forță prin parcurile Timișoarei / FOTO

Curățenia de primăvară prin parcuri se face cu drujba. Cel puțin așa susțin unii timișoreni, care reclamă tăierea fără discernământ a unor arbori sănătoși. Oficial, primăria ar trebui să planteze cel puțin 10.500 de copaci, având în vedere promisiunile făcute în toamna lui 2017, după furtuna devastatoare din septembrie.

În septembrie 2017, furtuna care a lovit Timișoara a pus la pământ 3.500 de arbori. Imediat, primarul Nicolae Robu a anunțat că se vor face plantări masive. „Fac public faptul că în locul celor 3.500 de arbori distruşi vom planta alţi 10.500, adică: în loc de fiecare arbore distrus, vom planta 3 alţii! Ca-n minunatul cântec al copilăriei noastre, a tuturor românilor, «Podul de piatră»: «Vom face altul pe râu în jos, Altul mai trainic şi mai frumos»”, a notat edilul, pe Facebook. Au trecut șapte luni de la acel moment și municipalitatea nu a comunicat câți din cei 10.500 de arbori promiși au fost și plantați. Între timp însă, alți copaci cad sub drujbele celor care ar trebui să aibă grijă de parcurile Timișoarei. S-a întâmplat și săptămâna trecută, în parcul de pe Bd. Corneliu Coposu, pe malul Begăi, unde s-au practicat niște tăieri hotărâte ale unor arbori frumoși și sănătoși. Cel puțin așa arată niște fotografii postate pe Facebook de un timișorean care comentează ironic „«Toaletare» în forță, aprilie 2018”.

Nimeni nu este nebun să taie copaci din plăcerea de a tăia copaci. Dar dacă aparatul de specialitate al primăriei, în anumite locuri, vine cu idei de tăiere a unui număr de copaci, trebuie înțeles că lucrul acesta se întâmplă tocmai dintr-o abordare responsabilă a problemei. Iubesc copacii și am promis în primul mandat că voi planta 10.000 copaci și așa am făcut. Și în al doilea vreau să plantez tot peste 10.000. Nu putem fi talibani, trebuie să înțelegem că sunt anumite situații în care trebuie să tăiem copaci.
Primarul Nicolae Robu, iunie 2016, după câștigarea celui de-al doilea mandat

Oficial, Timișoara și periferiile sunt adevărate… păduri. Să vedem. Conform datelor oficiale, în perioada 2012-2016, Direcția de Mediu a Primăriei Timișoara a plantat 8.842 de arbori, cărora li se adaugă 3.175 prin direcțiile de Dezvoltare și cea Tehnică. În același interval, în perdeaua forestieră au fost plantați 13.550 puieți. Nu trebuie uitată nici plantația de salcie energetică dinspre Calea Buziașului – Moșnița, care, în hârtii, are 110.880 butași. În primul mandat al primarului Nicolae Robu au fost tăiați 9.098 arbori care, conform explicațiilor oficiale, erau „depreciaţi din punct de vedere fito-sanitar, uscaţi, crescuţi spontan, în special pe terenuri virane, îmbătrâniţi, rupţi în urma fenomenelor meteorologice nefavorabile”. Printre copacii care au dispărut în primul mandat Robu se numără cei din Piața Libertății sau cei din Piața Bălcescu, dar și prin cartiere. Ultimii tăiați au fost cei aproape 100 de salcâmi de pe Bd. CD Loga, prea bătrâni și prea nesiguri pentru a mai putea fi lăsați în picioare, după cum au susținut cei de la Direcția de Mediu, care au avut toate avizele.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3881″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”1″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

5 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

7 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

8 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

8 ore ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

10 ore ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

12 ore ago