Am fost la parastasul lui Poli, ACS Poli

Cu Dinamo au început aventura în elita fotbalului românesc, cu Dinamo și-au luat adio de la propriii suporteri. ACS Poli, echipa înființată imediat după venirea la primărie a liberalului Nicolae Robu, este aproape de desființare după o istorie scurtă și cât se poate de tristă. Scuze se găsesc. Ctitorii acestui proiect vor putea spune că ACS cu siguranță ar fi fost Cea Mai Poli Dintre Toate Poli, dacă nu interzicea finanțarea Curtea de Conturi, dacă Oficiul Concurenței n-ar fi băgat aceleași strâmbe, dacă oamenii de afaceri timișoreni ar fi fost mai aproape de echipă sau dacă fenomenul alb-violet nu se ducea în două direcții. Regret amarnic că nu vom ști niciodată cum ar fi fost altfel, cum ar fi fost dacă Poli primea finanțare de la municipalitate și dacă era iubită ca Știința, la Craiova. Sunt convins că Nicolae Robu a pornit acest experiment cu bună credință, însă nu vom ști niciodată dacă ar fi avut și priceperea să managerieze acest club spre performanța promisă la înființare, când, cu atâta naivitate, noi număram zilele până ce vom ajunge ce-am fost și mai mult decât atât.

Nu sunt convins că am fi ajuns campioni sau măcar cu participări în cupele europene. Banul primăriei mai trebuia să fie și bine gestionat, iar aici avem experiențe triste. De ce am avea echipă de top la fotbal, dacă nu avem la alte sporturi finanțate prin fonduri publice? Nu, nu-mi dați exemplul rugby-ului, acolo e altceva. Vom trăi cu asta, cu siguranță, însă trăiesc regretul că nu știm unde să căutăm vinovatul, dacă mai contează asta acum. Oare milioanele alea de euro n-ar fi putut merge la fel de aiurea în transferuri proaste, într-o criminală hemoragie de talente spre echipele din capitală sau spre Viitorul lui Hagi? Banii de la primărie erau suficienți oare când, în primii ani de ACS, algoritmul politic stătea la baza unui management sportiv de toată jena? Putem bănui doar că aceiași bani mulți s-ar fi putut risipi printr-o ineficiență cum deseori vedem prin administrația locală ori centrală.

Ce facem acum? Ne încăpățânăm să nu vedem realitatea? Retrăim în buclă această umilință, sperând la ceva care nu va veni niciodată cât Nicolae Robu este primar? Finanțarea publică este compromisă în Timișoara după aceste experimente nefericite. Cred că nici nu se va mai încerca. Nu mai vreau un astfel de chin. Nu mai vreau să compar Timișoara cu Clujul doar la PIB și număr de locuitori, când pe plan fotbalistic nu avem ce discuta. Mă revoltă ideea că la puterea economică a capitalei Banatului suntem ani distanță de o altă clonă sportivă, Universitatea Craiova a Olguței Vasilescu. Culmea, nu numai în fotbal, ci și în handbal feminin. Când nu mai poți să duci, mergi la culcare. Nu mai vreau să fim în cotele de rating ale Concordiei Chiajna și-aici vorbim de ambele echipe alb-violete. Devine umilitor să auzi teorii despre fotbalul fără moarte, fără patroni, fără perspectivă și să mă amuz la scoruri ori goluri cu iz de scandal la pariuri. Și chiar refuz să-mi doresc un fotbal finanțat prin sms-uri trimise patronilor din Timișoara. Aș prefera să luăm o pauză. Decât să mă chinui ca polist văzând cum echipa eșuează în proiecte moarte-n fașă, mai bine să luăm un moment de reculegere. Poli nu e moartă, doar se odihnește.