Categories: Politicieni

Iohannis: Demisia lui Dăncilă este imperioasă, pentru a face loc unor oameni competenți / VIDEO

Președintele Klaus Iohannis a cerut din nou, luni, demisia premierului Viorica Dăncilă, pentru a „face loc unor oameni competenți”. Iohannis a acuzat execuția bugetară „total nesatisfăcătoare” de pe primul trimestru al anului.

Președintele Klaus Iohannis a acuzat, luni seară, într-o declarație de presă, mai multe nerealizări în execuția bugetară față de estimările bugetare, citând exemplul veniturilor din accize, care „reflectă cel mai fidel degringolada din finanțele publice”. „Cu toate că au crescut prețurile, au reintrodus acciza pe carburant, totuși colectarea de către ANAF se află la 12% sub program. Aceasta este performanța PSD. Cu toate că românii plătesc prețuri mai mari pentru aproape tot, statul nu colectează veniturile cuvenite”, a afirmat președintele. Un alt exemplu de la Cotroceni: fondurile europene, unde la venituri „suntem cu 37% sub valoarea programată” iar „la cheltuieli cu 43% sub valoarea programată”. „Per ansamblu, o evoluţie total nesatisfăcătoare a finanţelor publice. Este imperioasă demisia doamnei Dăncilă, pentru a face loc unor oameni responsabili şi competenţi. În acest context, este din ce în ce mai vizibil că Dragnea şi ai lui nu au nicio soluţie pentru o guvernare bună şi eficientă”, a mai spus șeful statului.

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

21 de minute ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

O oră ago

Războiul suveraniştilor, faza pe excremente, şi legătura cu… măgarul lui Buridan

De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…

2 ore ago

AJF adună copiii Timișoarei în fața televizorului pentru meciul României cu Turcia

Prima acțiune a „noului AJF” are în centru copiii orașului. Astfel, joi, 26 martie, Sala…

2 ore ago

Horticultura amenajează parcul din fața Spitalului de Copii: “Un loc mic, dar cu un impact mare”

Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 24 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 24.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago