Categories: Primăria Timişoara

Primarul Robu continuă războiul cu nemții de la Continental: Cu mine nu ține! Nu ne vindem

Pentru a obține autorizația de care are nevoie, Continental Anvelope a făcut presiuni la Direcția de Urbanism a PMT. Asta susține primarul Nicolae Robu, conform căruia concernul german ar fi vrut să ofere bani și pentru proiectul Timișoara Capitală Europeană a Culturii. Refuzul său este însă categoric.

Primarul Nicolae Robu a publicat pe Facebook prima pagină a unui „memoriu de arhitectură” referitor la „construire hală producție nr. 8 în regim de înălțime P+1E. Demolare parțială (pasarelă tehnologică la hala 4 și modificare fațadă hala 4 de producție de depozitare anvelope regim P+1E (corp C4). Modificare fațadă anexă nord – anexă social administrativă în regim P+1E (corp C1)”. Este, spune edilul, dovada că fabrica vrea să se extindă. Pe de altă parte, reprezentanții companiei germane au precizat, pentru deBanat.ro, că „memoriul a fost transmis Primăriei Timișoara în 16 aprilie 2018, odată cu toată documentația cerută prin certificatul de urbanism (care s-a avizat pozitiv în iunie 2017). Continental Anvelope Timișoara nu își va mări volumul de producție, iar construirea halei noi are ca scop recompartimentarea și eficientizarea producției, fără impact asupra mediului. Dosarul depus spre aprobare conține avizul pozitiv din partea Agenției pentru Protecția Mediului, care arată că hala ce urmează a fi construită și activitatea desfășurată acolo nu au un impact negativ asupra mediului”.

Replica fabricii de anvelope l-a iritat pe primarul Timișoarei, care susține că s-au făcut presiuni asupra angajaților PMT. „Nu am voie să fac public conținutul documentației pentru autorizația de construire (…) Se cere să se construiască o nouă hală cu dimensiunile la sol 63×23 m, nu este chiar mică, și printre altele se scrie că la etajul 1 se va instala o tehnologie de șpreiere complet automatizată, fără nicio persoană de deservire. Asta înseamnă depozitare? Este uluitor pentru mine tupeul de a nega în aceeași zi în care au dat telefoane și au pus presiune pe Direcția de Urbanism pentru a le emite autorizația de construire. Cum poți să spui așa ceva, când scrie negru pe alb, dar eu nu vă pot prezenta acel document, că la etajul 1, în noua hală, va fi o instalație de șpreiere? Reducem poluarea prin șpreiere? Alea nu sunt substanțe chimice cu care se șpreiază?”, a declarat Robu.

Nu putem să reproșăm firmei Continental prezența acolo, că n-a venit cu forța. A mers pe principiul DȚȚDNȚNȚ (dacă ține, ține, dacă nu ține, nu ține – n.r.) La Continental, până acum a ținut. Acum nu mai ține.
Primarul Nicolae Robu

Conform edilului, cei de la Continental au încercat să-și ofere sprijinul pentru finanțarea unui proiect foarte important pentru orașul de pe Bega. „Știți că mi-au propus joi, în scris, să ne întâlnim, că doresc să sprijine proiectul Timișoara Capitală Europeană a Culturii? Spuneți ce înțelegeți de aici. Ei nu mă cunosc deloc. Chiar își închipuie că dacă vin la mine cu așa ceva, îi trădez pe timișoreni? Am pomenit eu despre bani? Ei au pomenit, dar trebuia să se rușineze, nu să se laude că au dat 14.000 de euro pe lună (…) Chiar e un motiv de laudă 14.000 de euro pe lună la o companie cu cifra de afaceri pe care o are această firmă? Și dacă ar fi dat 14 milioane de euro pe lună, orice sumă, nu contează, aș fi avut aceeași atitudine. Nu ne vindem, nu suntem colonie, nu suntem oraș de lumea a treia. Dacă s-a putut cu alții sau cu altul ca primar, cu mine nu se poate ajunge la concesii pe acest subiect”, susține primarul Timișoarei.

Ce crede Robu că ar fi dispuși să facă reprezentanții firmei germane? Cam orice, chiar și să… plătească tonomate! Deși s-a zvonit că supărarea primarului ar fi venit de la refuzul Continental de a da bani pentru Poli, edilul respinge ideea și spune că habar n-are dacă echipa de fotbal a primit vreodată bani de la această firmă. „Nu acceptăm bani de la cei care vor să ne polueze. Continental nu cred că a dat niciodată bani la Poli, eu nu-i verific. Dar nu asta e problema. Ei cred că vin cu bani acum. Să vină, să încerce! Hai să vedem. Știu că sunt dispuși acum să facă orice, inclusiv să plătească tonomate… Știu că miza e foarte mare, dar, repet, nu se dă nicio aprobare de extindere pentru nicio sumă, oricât ar fi de mare și indiferent spre ce ar vrea s-o orienteze. Proiectul Capitală Culturală este unul de maximă importanță pentru noi, Poli este un lucru foarte important pentru Timișoara, dar nu acceptăm să fie susținute făcându-se rău Timișoarei”, a conchis Nicolae Robu.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

O fetiţă de doar zece ani a plătit cu viaţa greşeala unei şoferiţe grăbite în trafic

Accident mortal, marți în Timișoara. O femeie de 38 de ani a condus un autoturism…

O oră ago

Dominic Fritz consideră o glumă numirea lui Robu pe funcția de consilier personal al lui Simonis

Actualul lider USR Timiș, cel care l-a învins pe Nicolae Robu la alegerile pentru funcția…

3 ore ago

Jurnal de campanie. Cum vor PNL-iştii să ne vândă la pachet cartea bună (Ilie Bolojan) cu plenarele de partid (Nicolae Ciucă)

Exilat în ultimii zece ani la Oradea, pe motiv că-i stătea ca un ghimpe în…

5 ore ago

Compania timișoreană Grafoprint a fost achiziționată de o societate din Polonia

Una dintre cele mai vechi societăți românești din domeniul tipăriturilor, societatea Grafoprint din Timișoara, a…

5 ore ago

Mai mulţi traficanţi de droguri din Timiş s-au trezit dis-de-dimineaţă cu „mascaţii” la uşă

În dimineața de 5 noiembrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu…

5 ore ago

Nicolae Robu, despre poziţia de consilier personal al lui Alfred Simonis: “La mine nu e loc de ifose, nu fac lucrurile pentru funcții și titluri”

Fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, afirmă că a acceptat poziţia de consilier personal al…

5 ore ago