A auzit și Nicolae Robu bancul? „Ce înseamnă TM? Tot Mehedinți!”

Cât o fi nebunie și cât o fi atragerea de simpatie în propunerea lui Nicolae Robu cu parcările gratuite în cartiere doar pentru contribuabilii timișoreni? Asta-i întrebarea, căci e clar că primarul Timișoarei ar putea fi acuzat de popor c-ar fi în amândouă ipostaze, cu doi ani înainte de viitoarele alegeri locale. Aș trece peste imboldul de a decreta discriminarea într-un astfel de caz în care mehedințenii, gorjenii, cărășenii sau hunedorenii nu și-ar mai putea lăsa mașinile gratis în fața blocului în care stau cu chirie, mutați cu munca în Timișoara. Se pot găsi formule pentru o proteja contribuabilul timișorean, dacă gorjeanul e într-atât de patriot încât vrea el neapărat să se bucure de facilități în Timișoara, dar să verse taxele auto în Târgu Jiu. Nu se poate vorbi nici măcar de o contribuție prin salarii a acestora la bugetul capitalei Banatului, fiindcă acestea merg la București și se întorc tot mai puține prin grija guvernelor PSD. Prin urmare, nu vorbim de lege și de încălcarea ei, ci de bun simț și nimic mai mult. Primești ceva de la comunitate, atunci e elegant să și dai ceva înapoi.

Spuneam că se poate. Peste tot în lume sunt locuri de parcare pentru riverani sau poți taxa locul de parcare pentru toți cetățenii orașului, cu un bonus pentru cei care plătesc impozite aici. Nu cred că aici ar fi problema, ci în aplicarea sancțiunii care trebuie să însoțească o asemenea reglementare locală. Altfel, vorbim doar de o imensă bulă de simpatie pe care și-o atrage Nicolae Robu din partea celor frustrați că plătesc și își văd locurile de parcare ocupate de cei nou veniți. Fără o sancțiune constantă și fermă, degeaba facem reguli, iar blândețea poliției locale pornită din sentimentul de vinovăție al administrației locale pentru lipsa parcărilor nu va face decât să cădem din nou în ridicol.

Citim în presă titluri ridicole în care aflăm că poliția locală a ridicat „din plin” opt mașini în interval de o săptămână, când vedem cu toți că numai de pe o stradă s-ar putea ridica într-o oră acest număr de mașini. Până ce primăria nu-și depășește complexul unei proaste administrări în problema parcărilor (creat de cele mai multe ori pe situații reale), până ce nu va fi indulgență zero pentru orice fel de încălcare a hotărârilor locale, până atunci nu vom avea nici disciplină, nici liniște în trafic, nici mulțumire printre cei care respectă legea și regulile locale. Vom avea suficientă resursă umană pentru a se aplica atâtea amenzi? Va exista voința politică în aplicarea acestor reguli sau ele sunt doar enunțate pentru puncte electorale? Avem reacție în fața celor care refuză să plătească amenzile? Sau tot dăm amnistii fiscale pentru a nu rămâne cu bugetul încărcat?

Întreaga Românie se-nvârte în jurul poziției filosofiei privilegiului acordat celui penal, șmecherului sau celui care pur și simplu nu vrea să respecte ordinea. Nu rezolvăm nimic dacă venim acum cu reguli bune, dar care vor deveni motive de luat la mișto Timișoara prin căderea lor în desuetitudine. Nimeni nu va mai crede în disciplină în acest oraș dacă mehedințenii care neplătitori de impozite, ocupă în continuare locurile de parcare, nepenalizați în vreun fel de autoritate, fie și din simplul motiv că sistemul nu poate face față. Ba mai mult, antipatiei celor „nedreptățiți” de această măsură i se va adăuga antipatia și neîncrederea în municipalitate din partea celor care contribuie la impozitul local.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

2 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

3 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

3 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

3 ore ago

Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch

Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…

3 ore ago

Prinde „orbul”, scoate-i ochii

Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor…

6 ore ago