Încă două spații din Bastionul Theresia, scoase la licitație de CJ Timiș

După ce a scăzut tarifele la jumătate și a lărgit plaja de activități permise, CJ Timiș scoate din nou la licitație două spații în Bastionul Theresia. În mai, instituția a reușit să găsească „mușteriii” pentru alte două.

Consiliul Județean Timiș organizează licitație publică deschisă cu strigare pentru închirierea a două spații din Bastionul Theresia. Este vorba despre Corp A – spațiul A 5 – 222,09 mp + 57 mp teren aferent frontului, respectiv Corp B+C – spațiul B-C 7+1 – 379,27 mp + 168 mp teren aferent frontului. Licitația are un preț de pornire cuprins între 36,23 lei și 36,57/mp/lună, fără TVA, în funcție de spațiu, iar cel pentru utilizarea terenului aferent frontului spațiilor, de la 87,4 lei/mp/lună, tot fără TVA. Spațiile respective pot avea ca destinație activități tip restaurant sau bar, creație și interpretare artistică, informații și comunicații, intermedieri financiare și asigurări, tranzacții imobiliare, activități profesionale, științifice și tehnice, cu excepția activităților veterinare, activități de servicii administrative și activități de servicii suport.

Licitația va avea loc în 11 iulie, la ora 10, la sediul Palatului Administrativ. Cei interesați se pot înscrie la licitație până pe 10 iulie, caietul de sarcini putând fi achiziționat la Camera 225, et. 2. Dacă vreți să vedeți spațiile, acestea pot fi vizitate de luni până vineri, între orele 10 și 13. Persoana de contact pentru vizitarea spațiilor este Dan Păduraru, consilier superior la Compartimentul Gestionarea Patrimoniului, telefon 0721-868.229.

Bastionul Theresia a fost reabilitat în perioada 2008-2010, cu 10 milioane de euro. Pentru că mare parte din bani au venit din fonduri UE, CJ Timiș a fost obligat să păstreze destinația spațiilor destinate închirierii timp de 5 ani. În august 2017, CJ Timiș a organizat prima licitație pentru închirierea mai multor spații cu suprafețe cuprinse între 177 și 384 metri pătrați. Prețurile de pornire au fost stabilite în urma unui raport de evaluare imobiliară și erau cuprinse între 66,06 și 68,52 lei / mp / lună, fără TVA. La această sumă se adaugă, la fiecare spațiu, tariful pentru utilizarea terenului aferent frontului, 128 lei / mp / lună, plus TVA. În aprilie 2018, după mai multe licitații soldate cu eșecuri, conducerea CJ a decis să reducă tarifele la aproape jumătate.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Emoții doar în primul sfert de oră! SCM Poli Timișoara a învins categoric codașa din Sighișoara

Prim-divizionara de handbal SCM Poli Timișoara închide cu bine turul, învingând, conform așteptărilor ultima clasată…

52 de minute ago

Fetele de la Poli închid sezonul regular cu o victorie frumoasă contra Bistriței

Pe o vreme rece și o ploaie măruntă, fetele de la Poli au întâlnit pe…

4 ore ago

Viceprimarul Lațcău anunță punerea în valoare a clădirilor din zona Pieței Mocioni odată cu revitalizarea zonei

Primarul Dominic Fritz a semnat în această săptămână contractul de finanțare prin care Timișoara va…

5 ore ago

Spitalul de Psihiatrie va avea un nou ambulatoriu, ridicat cu zece milioane de lei

Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Jebel va avea un nou amubulatoriu, o clădire…

5 ore ago

CSM Lugoj a trecut la pas de U Cluj în elită la volei feminin

Etapa a VIII-a din Divizia A1 de volei feminin a însemnat cel mai ușor meci…

7 ore ago

Lights of the Village a pornit la drum cu mii de vizitatori/VIDEO

Prima zi de activitate a ”Lights of the Village”, evenimentul desfășurat la Muzeul Satului Bănățean…

8 ore ago