Categories: Economic

Noul sistem de colectare a deseurilor va fi introdus in Timisoara in luna august

Societatea RETIM ECOLOGIC SERVICE colectează de la începutul anului deșeurile pe categorii distincte în mai multe localități din județul Timiș între care Lugoj, Recaș și Buziaș, urmând să implementeze noul sistem din luna august și în Timișoara.


În acest nou sistem de colectare a deșeurilor este necesară respectarea câtorva reguli simple, astfel încât fiecare deșeu să ajungă în recipientul care îi este destinat. Fiecare persoană poate contribui în acest fel la îmbunătățirea mediului și a condițiilor de viață din județ.
În pubela galbenă, destinată zonelor urbane, vor fi colectate doar deșeurile reciclabile golite de conținut: hârtie și carton (cutii, ambalaje alimentare, caiete, cărți, ziare, reviste), plastic (PET-uri, folie de plastic, pungi și ambalaje din plastic, flacoane de șampon, detergent) și metal (doze aluminiu, tetrapack – cutii de lapte, de tomate, sucuri, conserve, tuburi de alimente, folie de aluminiu). Aceleași categorii de deșeuri vor fi colectate și în sacul galben, care va fi distribuit în zonele rurale. Pentru a reduce volumul deșeurilor din pubela galbenă / sacul galben, ambalajele trebuie să fie strivite sau pliate, iar sticlele de plastic (PET-urile) depuse fără dop.

Ambalajele din sticlă (sticle și borcane) vor fi depozitate în recipiente de tip clopot, de culoare verde, amplasate în locații cât mai accesibile din fiecare localitate.

În pubela neagră vor fi colectate deșeurile reziduale, cum ar fi: resturi alimentare (ex: carne, pește, produse lactate, etc.) și alte deșeuri ce nu pot fi reciclate (ex: mucuri de țigarete, conținutul sacului de la aspirator, etc.).

În mediul rural, deșeurile biodegradabile (resturi de legume sau fructe, coji de ouă, crengi, frunze, iarbă, fân, etc.) nu se vor colecta, ci vor fi depozitate în compostoarele cu care vor fi dotate gospodăriile. Compostul rezultat va putea fi folosit în gospodărie (de ex. în agricultură).
Deșeurile speciale (voluminoase = piese de mobilier, covoare și mochete, saltele; periculoase = baterii uzate, lacuri și vopsele, medicamente expirate, polistiren, ulei uzat, diverși solvenți) vor fi colectate separat de cele reziduale și de cele reciclabile, în cadrul unor actiuni trimestriale special organizate și anunțate în prealabil.

Încheierea noilor contracte cu populația din Timișoara va începe în luna iulie. Respectarea regulilor de colectare separată a deșeurilor reprezintă o obligație legală pentru toți cetățenii. Nerespectarea lor se poate sancționa conform legislației în vigoare.

Puteți citi aici ghidul colectării selective în detaliu.

Zonele în care RETIM implementează acest sistem de colectare sunt:

Zona 1: Dumbrăvița, Ghiroda, Giarmata, Giroc, Moșnița Nouă, Orțișoara, Remetea Mare, Sânmihaiu Român, Șag, Biled, Bucovăț, Cărpiniș, Cenei, Dudeștii Noi, Fibiș, Foeni, Giulvăz, Mașloc, Otelec, Parța, Peciu Nou, Săcălaz, Sânandrei, Șandra, Satchinez, Variaș, Becicherecu Mic, Checea, Iecea Mare, Pișchia, Uivar, Săcălaz.
Zona 0: Lugoj, Buziaș, Recaș, Balinț, Bara, Belinț, Bogda, Boldur, Brestovăț, Chevereșu Mare, Coșteiu, Criciova, Darova, Găvojdia, Ghizela, Nădrag, Nițchidorf, Racovița, Sacoșu Turcesc, Secaș, Știuca, Topolovățu Mare și Victor Vlad Delamarina.

Share
Published by
Ioana Toma

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

6 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

6 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

7 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

8 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

8 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

11 ore ago