Categories: Primăria Timişoara

Recomandare STPT dacă vreți să mergeți în Bălcescu din Modern: luați tramvaiul până la Catedrală, e aproape

Vreți să ajungeți din zona Modern în Piața Bălcescu? Luați tramvaiul până la Catedrală și de acolo… ați cam ajuns. Este ceea ce susține noua conducere a STPT, care îi oferă acest răspuns unui timișorean care a cerut o legătură decentă între cele două zone ale orașului.

Traseele pe care circulă vehiculele de transport în comun din Timișoara sunt aceleași, unele de decenii. Primarul Nicolae Robu a cerut de câțiva ani o rearanjare a acestora, în funcție de noile cerințe ale orașului, dar, până acum, nu s-a trecut de faza de teorie. Anumite linii, cum ar fi cea a tramvaiului 6, una dintre cele mai vechi din oraș, au fost suspendate, pe motiv că, susținea conducerea vechii RATT, nu mai au căutare. În aceste condiții, dacă vreți să ajungeți, de exemplu, din zona Continental în Piața Bălcescu, nu prea aveți cum să faceți asta, decât din mai multe „bucăți” și cu un consum uriaș de timp.

Între timp, STPT are, de trei săptămâni, conducere nouă, care trebuie să aducă un suflu nou în transportul în comun din Timișoara. Un călător a interacționat deja cu noii manageri și a rămas cu un gust amar. „Am făcut o petiție la STPT pentru introducerea unei linii care să lege zona Modern-Take Ionescu de universități. Răspunsul lor spune tot despre deschiderea față de nevoile cetățenilor a noii conduceri, nimic nu se schimbă. Mi se răspunde senin că este perfect fezabil să folosești niste trasee care te duc în vreo oră într-un loc unde ajungi în vreo 30 de minute pe jos. Și că lipsa unei legături între aceste cartiere destul de dens populate și un centru major de interes public nu ține de «publicul larg»”, spune acesta. Iată răspunsul conform șefilor STPT: „Ca urmare a petiției dumneavoastră referitoare la introducere unei linii de transport care să asigure legătura între zona Modern / Bd. Take Ionescu și Bd. Vasile Pârvan și Piața Bălcescu, vă aducem la cunoștință că STPT asigură conexiunea între zonele menționate prin: linia de tramvai numărul 2 până la stația Prințul Turcesc și linia de autobuz Expres 8, cu stație la Universitatea de Vest; liniile de tramvai 1 și 2 până la stația Catedrala Mitropolitană, care se află la scurtă distanță de obiectivul dumneavoastră”.

„Totodată vă informăm că transportul local nu se adresează nevoilor fiecărui călător în parte, ci publicului larg, oferind accesibilitate către zonele mai îndepărtate de pe raza Municipiului Timișoara, prin linii directe (liniile Expres) sau prin conectarea mai multor linii de transport (linii urbane)”, transmit, sub semnătură, directorul general Sorin Supuran și directorul adjunct Nicolae Bitea. Avem două curiozități: când au mers cei doi ultima dată cu transportul în comun, în condițiile în care o fac zilnic mii de timișoreni? Și cam cât cred domniile lor că le va trebui să ajungă din Modern în Piața Bălcescu, conform traseului pe care îl recomandă?

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

55 de minute ago

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…

O oră ago

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

2 ore ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

o zi ago