Nicolae Robu, un individ cam suspect

Dosarul Nicolae Robu la DNA ar putea fi emblema luptei PSD cu anticorupția. Alături de „cazul Rarinca”, meșterii Iordache, Nicolicea, Șerban Nicolae și alți șmecheri PSD ar putea să-l îmbălsămeze pe Nicolae Robu și să-l plimbe prin țară ca pe moaștele Sfântului Dumitru, să priceapă toată lumea din administrație sau simplii cetățeni cum poate cădea cineva victimă DNA-ului. Cum să nu pui mâna pe topor să ciopârțești legile justiției și codul penal, când vezi cum un primar care a adus fonduri europene pentru anveloparea de blocuri, a plătit un preț mai mic decât ar fi obținut la licitație, n-a vrut să dea lui văru-su’ executantul mai mult ban decât a prevăzut contractul și pentru asta a ajuns să fie vânat de „nedreptul” DNA? Până și încredințarea directă i-o poți ierta edilului Timișoarei, fiind clar ca lumina zilei că o licitație ar fi fost contestată de nici azi nu începeau lucrările, iar banii europeni ar fi fost categoric pierduți.

Dar Nicolae Robu nu este numai în acest caz „victima” DNA. Domnia sa a mai dat cu subsemnatul pentru două apartamente vândute pe Legea 112 unor familii modeste care ar nu ar fi avut la momentul vânzării calitatea de chiriași pentru a putea cumpăra acele imobile, beneficiind norocos de o derogare făcută pe sub masă de comisia de aplicare a Legii 112 prin anul 1998. Cele două acareturi vândute suspect în mandatul lui Nicolae Robu l-au dus pe acesta la DNA mai degrabă în siajul anchetei începute în cazul Gheorghe Ciuhandu, pe vremea căruia s-au dat niște „tunuri” imobiliare de toată frumusețea, cu aceeași justificare legală. Dacă mai pui că Nicolae Robu a făcut ce a făcut o țară întreagă, finanțând fotbalul local cu bani de la buget, însă doar el este șicanat de lege pentru acest lucru, avem profilul perfect al celor care văd în DNA un instrument inutil democrației.

Nu toate dosarele DNA sunt lucrări numai bune de dat exemplu în lupta cu corupția. Mai ales dacă vorbim de DNA Timișoara. Asta nu înseamnă că procurorii nu trebuie să investigheze circumstanțele unor posibile infracțiuni, mai cu seamă când este vorba de o plângere penală făcută, cum e cazul verișorului ce-a anvelopat blocurile lui Robu. Astfel de situații dau însă apă la moară celor care vor să anihileze DNA. Ba chiar argumentează demersurile celor care modifică mai vârtos, la cererea Europei, condițiile prezumției de nevinovăție. De abia așteaptă cei conectați fraudulos la banul public să-l dea pe Nicolae Robu exemplu de abuz al procurorilor. Fără teama de DNA sau cu un DNA timorat de mișcările din politică, administratorii și demnitarii pot fura pe rupte fără riscul de a fi trași la răspundere de o instituție de anchetă și condamnați apoi în instanță. Asta e miza.

În politica văzută la televizor, taberele sunt împărțite în alb și negru. Știm că PSD, ALDE și UDMR vor să-și scape oamenii de pușcărie, dar și primarii de presiunea greșelilor făcute cu voie sau fără de voie, iar de partea cealaltă PNL, PMP și USR apără lupta cu corupția. În realitate, mulți liberali și PMP-iști s-ar bucura alături de pesediști de modul în care puterea le ușurează viața de manager și cheltuitor de buget. Iar dacă îl veți întreba pe Nicolae Robu dacă legile justiției sunt în măsură să-i provoace revolta sau mai degrabă liniștea, probabil că am avea o surpriză, căci dl primar de Timișoara spune mereu adevărul, nu-i așa? Oricum, Nicolae Robu este un individ cam suspect. Conform DNA.