Timișorenii din Calea Lipovei amendați fiindcă au vrut să nu mai aibă noroi în fața casei sunt buni de plată. Ei ar fi trebuit să aibă autorizație de construire pentru pavelele și iarba respective. Primarul Nicolae Robu admite că polițiștii locali ar trebuit să dea dovadă de… discernământ și să le dea oamenilor doar un avertisment.
În urmă cu mai bine de un an, niște timișoreni care locuiesc pe strada Constantin cel Mare au decis că nu mai vor să treacă prin noroi de fiecare dată când vin acasă. „Ne-am gândit să amenajăm din banii noștri spațiul verde din fața imobilului unde locuim și muncim, ca să nu mai fie noroi , buruieni, gropi etc. Am solicitat acordul Primăriei, l-am primit și ne-am pus pe treabă. Împreună cu colectivul nostru am făcut amenajarea și acum arată ca în aceste poze… frumos zicem noi! În februarie vine un agent de la Poliția Locală și ne dă amendă 1.000 lei pentru că nu avem autorizație de construcție. Contestăm amenda, normal că nu se admite contestația și trebuie să plătim, dar ce e mai grav este faptul că trebuie să aducem locul la starea inițială. Adică noroi! Primăria a zis că nu putem primi autorizație de construcție pe domeniul public….și că de fapt nici nu ne trebuie”, a notat, pe Facebook, Olimpia Ciocîrdel.
Oamenii se apucaseră de treabă după ce solicitaseră, la PMT, un acord „pentru a monta din fonduri proprii pavele înierbate pe spațiul verde dintre carosabil și trotuarul aferent imobilului”. Le-au răspuns, sub semnătură, Culiță Chiș, șeful actualei Direcții Edilitare, și un șef de serviciu, care le-au transmis oamenilor că „suntem de acord cu solicitarea dumneavoastră, cu respectarea legislației în vigoare”.
Amenda de 1.000 de lei a venit după ce au fost „călcați” de două ori de polițiștii locali. Prima dată, totul a fost în regulă, însă a doua oară, deși actele erau aceleași, s-a lăsat cu proces-verbal de amendă. „A venit alt agent, care ne-a cerut documentele și ne-a spus că există o sesizare de la Poliția Rutieră, dar că nu ne poate spune ce conține, pentru că e secret de serviciu. Ulterior am aflat că sesizarea se referea la faptul că am amenajat fără aprobare o parcare ecologică! Polițistul local ne-a spus că acordul primăriei este ambiguu și că avem nevoie de autorizație de construire”, au povestit oamenii.
Întrebat, la finele săptămânii trecute, dacă i se pare firească o amendă de 1.000 de lei într-un astfel de caz, primarul Nicolae Robu spunea că probabil ar fi fost nevoie de o altă abordare din partea Poliției Locale, dar că asta nu-i absolvă pe oameni. „Consider că n-ar fi trebuit să-i amendeze, trebuia să-i atenționeze. Dar nu trebuie să facă nimeni amenajări ale domeniului public. Eu duc altă politică decât cea dusă de predecesorii mei. S-au făcut foarte multe lucruri populiste și total greșite. Oamenii sunt de bună credință, li s-au dat puieți să planteze copaci. Ei de unde să știe că dedesubt este conductă de gaz sau rețea electrică? Ne-am trezit cu rădăcinile copacilor printre fibre optice, pătrunse în rețeaua de termoficare și așa mai departe. Nu sunt vinovați oamenii, sunt vinovați cei care i-au pus să facă treaba asta. Noi avem contract de amenajare și întreținere a spațiilor verzi și noi trebuie să facem amenajările Nu era normal să-i amendeze”, afirma edilul.
După ce s-a interesat despre caz, marți, Robu a revenit cu noi precizări. „Nimeni nu are voie să intervină pe domeniul public decât cu aprobare. Dacă unii mai greșesc, în sensul că nu au autorizație conform legii, ci au avut un acord din partea unei comisii, polițiștii trebuie să aibă discernământ, pentru că nu avem plan de amenzi. Trebuiau să explice că au la dispoziție o cale de a intra în legalitate, să meargă la primărie, să se intereseze. Nu «hop pe ei cu amenda». Oamenii nu au făcut un lucru rău, dar și când faci bine, trebuie să-l faci respectând legea. E o construcție, pentru construcție trebuiau să aibă aprobare (…) Dar, încă o dată, nu trebuiau să îi amendeze, trebuia să-i atenționeze, pentru că în lumea civilizată nu stai la pândă să dea amenzi. Nu te duci năvală să-l amendezi decât pe cel care dă dovadă de rea-credință”, susține primarul. Conform acestuia, acceptul venit de la Direcția Edilitară ar fi trebuit să fie urmat de alte avize, din care unul obligatoriu de la Direcția de Urbanism a PMT. Că nu le-a spus nimeni oamenilor care sunt pașii de urmat într-un altfel de caz nu mai contează. Acum sunt buni de plată.
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 15.11.2024, unde se vor executa reparaţii…
Graba continuă să bage oameni nevinovaţi în spital. O femeie în vârstă de 29 de…
Străzile Azaleelor, Ștefan Luchian și Iuliu Podlipny, printre ultimele străzi de pământ sau piatră din…
Clubul Sportiv „Jucătorul de Biliard – Asociaţie” organizează și anul acesta turneul Timişoara Open 2k24,…
Polițiștii locali și controlorii STPT au avut o acţiune comună, miercuri, pe mijloacele de transport.…
Când vine anotimpul rece, alegerea încălțămintei potrivite devine esențială pentru confortul și siguranța bărbaților. Temperaturile…