Categories: Alte sporturiSport

Stabilitate pe banca tehnica la Saracens! Anesi si Gamboa formează echipa tehnică a campionilor

Sosene Anesi rămâne antrenor principal pe banca lui Timişoara Saracens şi în noul sezonul trmător şi va continua alături de Ulises Gamboa, secund ce s-a ocupat de înaintare în a doua parte a sezonului trecut. Precum în anii precedenți și în sezonul urnător rugbyștii timișoreni vor fi angrenați în patru competiții.


„Considerăm că este momentul să le dăm credit lui Sosene Anesi și Ulises Gamboa pentru sezonul ce urmează și am decis semnarea contractelor pentru 2018/19. Nu vor avea o misiune ușoară, având în vedere competițiile în care vom fi angrenați – Cupa Regelui, Superliga, Challenge Cup și Cupa României – dar profesionalismul și implicarea de care au dat dovadă până acum ne-au convins că în acest moment ei sunt potriviți să continue munca începută anul trecut. Ne bucură faptul că au acceptat propunerea clubului și provocarea de a conduce echipa în noul sezon și avem încredere că vor face echipă bună, la fel ca și până acum”, a spus Attila Brosovszki, manager general al clubului bănăţean.

Sosene Anesi, care a venit la Timișoara din postura de jucător, s-a declarat bucuros că și în sezonul următor Saracens va participa într-o competiție internațională. „Suntem foarte norocoși că avem ocazia să participăm în sezonul 2018/19 al Challenge Cup. Va fi cea de-a doua participare pentru noi și cred că experiența europeană începută în 2015 și concluziile la care am ajuns în 2016, atât ca și club, cât și ca echipă ne vor fi foarte utile în noul sezon. Mai mult decât orice, jucătorii noștri au putut beneficia de experiența europeană. În Challenge Cup 2016/17 am avut parte de adversari extrem de competitivi și deși am suferit înfrângeri grele, am învățat care sunt cerințele la un asemnea nivel. Știm că în sezonul acesta ne va fi greu în grupa pe care o avem, dar nu avem nimic de pierdut. Vor fi cerințe mari și provocări pe măsură pentru toți cei implicați pentru a ne asigura că în toamnă vom fi bine pregătiți.”, a declarat şi Sosene Anesi.

La rândul său, Ulises Gamboa a vorbit despre revenirea la Timișoara și despre provocările noului sezon: „Sunt onorat și foarte bucuros să rămân la Timișoara Saracens, unde am găsit un club și o echipă care mă stimulează enorm. Mă bucur să revin alături de Sosene Anesi cu care am lucrat foarte bine și în sezonul trecut. Participarea în Challenge Cup 2018/19 va fi o provocare pentru toți, vom avea ocazia să înfruntăm echipe puternice din Europa. Vom reprezenta România și Superliga în această competiție și ca echipă va trebui să muncim mult pentru a fi la înălțime, dar așa cum spun mereu: nu avem ce pierde, ori vom învinge, ori vom învăța”.

Share
Published by
Alin Toader
Tags: saracens

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

8 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

8 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

9 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

9 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

10 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

12 ore ago