Social

Două studente din Timișoara înființează, în spitale, biblioteci pentru copii

O carte face timpul să treacă mai ușor, mai ales dacă ești pe un pat de spital și mai ales dacă ești copil. Două studente din Timișoara au dotat câteva secții de pediatrie ale spitalelor cu biblioteci și continuă să facă acest lucru.

Proiectul „Citești, crești și te însănătoșești” a fost gândit și implementat de Anca Duducea, studentă la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” și Larisa-Andreea Vasile, studentă la Universitatea de Vest, specializarea Jurnalism. Îndrumătorul proiectului este Patricia Lidia Popescu Cevei, directorul Asociației Bastionul ArtLitTim.

Au fost înființate biblioteci în Secția de Oncohematologie din Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”, Secția de pediatrie din Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu–Severin și Secția de pneumologie din Spitalul „Dr. Karl Diel” Jimbolia. Următoarea bibliotecă va fi înființată la Secția de Psihiatrie Infantilă Timișoara. „Din dorința de a aduce un zâmbet pe chipul copiilor internați în spitale, ne-am propus să amplasam biblioteci cu acces ușor și gratuit în secțiile de pediatrie. Încurajăm lectura pornind de la cele mai mici vârste, conturând un spațiu adecvat și propice pentru a depăși o perioadă searbădă, dar greu de evitat din viața copiilor”, spun cele două tinere.

Dacă vreți să donați cărți noi (pentru că mediul din spital este steril), puteți trimite un e-mail la cititulvindeca@gmail.com sau puteți intra pe pagina de facebook „Citești, crești și te însănătoșești”.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Echipe mixte STPT – Poliția Locală vor controla și informa călătorii din mijloacele de transport în comun

Călătorii din mijloacele de transport în comun din Timișoara vor fi verificați, dar și informați,…

14 minute ago

Vechi adversari, Ruben Laţcău apreciază iniţiativa lui Alfred Simonis privind comasarea comunelor

Adversari implacabili, preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au cel puţin…

21 de minute ago

Garda de mediu avertizează. Nu dați foc la miriști și la vegetație uscată, sunteți pasibili de amenzi importante

Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș atrage atenția asupra faptului că arderile de…

24 de minute ago

Marilen Pirtea afirmă că PSD lovește fix în oamenii cu venituri reduse, prin blocarea bugetului

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, spune că, prin blocarea adoptării bugetului, PSD loveşte chiar în…

O oră ago

O investiție de 50.000 de euro aduce procesele reale mai aproape de studenții UPT

De la teorie, la practică. Totul pentru studenți! La Universitatea Politehnica Timișoara, colaborarea cu mediul…

2 ore ago

O interesantă expoziție dedicată manifestărilor funerare din paleolitic se deschide la UVT

Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește la sediul central de pe bulevardul V. Pârvan, nr.4,…

3 ore ago