Sport

Nu sunt în stare să aducă bani, desființăm și alte echipe! Robu, despre situația de la SCM Timișoara

Necazuri în… paradisul sportiv al Timișoarei. Primarul Nicolae Robu susține că habar nu are că sunt probleme la SCM Timișoara, unde recent a fost desființată secția de baschet feminin, iar situația financiară nu e deloc roz. Clubul are 20 de milioane în acest an de la bugetul local și, dacă nu face rost de bani privați, ar putea desființa și alte echipe.

Echipa de baschet feminin a SCM Timișoara a fost desființată la mai puțin de doi ani de la înființare. „Îmi pare foarte-foarte rău de fete, îmi pare rău că s-a luat decizia de a se desființa această echipă, dar totul se întâmplă din cauza problemelor financiare. Totul se restrânge în acest sezon și vorbesc la nivel de SCM Timișoara”, declara, acum câteva zile, Ilie Trițoiu, șeful secției de baschet a SCM. Tot el anunțase anterior că la echipa masculină nu mai există antrenor, iar jucătorii au plecat și ei. Primarul Nicolae Robu susține însă că lui nu i-a spus nimeni că ar fi probleme la club. El aruncă însă săgeți spre Radu Țoancă, directorul SCM Timișoara, căruia îi transmite să nu se întindă mai mult decât îi este plapuma. „Nu știu ce se întâmplă la SCM Timișoara. Pe mine nu m-a informat nimeni că s-ar fi desființat vreo echipă. Nu știu nimic. Avem director care să se ocupe. O să vedem. Tot ce știu este că le-am transmis să nu-și mai facă bugete de 30 de milioane de lei de la bugetul local. Noi avem de făcut alte lucruri în oraș, mai importante decât să finanțăm toate ideile sportive ale unora și altora. Sprijinim sportul, dar în măsura în care putem să finanțăm și alte lucruri de interes chiar mai mare pentru orașul nostru. Le-am cerut în permanență să atragă venituri private. Nu mă pot eu ocupa să aduc bani pentru toate structurile sportive, pentru tot ce se întâmplă în oraș (…) De ce nu sunt în stare unii să obțină fonduri? Dacă nu sunt în stare, să plece, desființăm echipele și vom avea atât cât își dorește comunitatea să avem”, a declarat edilul.

Robu e dezamăgit totuși că oamenii de afaceri din oraș nu se implică în susținerea sportului și / sau a a culturii, dar anunță că nu face niciun pas înapoi în ceea ce privește SCM Timișoara. „Nu putem să sprijini din bani publici totul, suntem orașul cel mai dinamic din România, suntem orașul cu o economie foarte puternică și un PIB foarte ridicat și prea puțini sunt interesați să susțină sportul, cultura, educația, sănătatea (…) Nu putem mai mult de atât, le-am spus 20 de milioane de lei pentru tot anul 2018, fără niciun leu suplimentar. Cu orice risc. Se poate desființa orice echipă, dacă nu există susținere și capacitatea de le a ține în viață. Mai mult de 20 de milioane de lei nu pot să dau, sunt un om responsabil și știu ce nevoi are orașul acesta”, a completat primarul. „Voi solicita să mi se prezinte un raport pe primele șase luni și vom decide după aceea. În privința echipelor de fete, eu am spus că suntem un oraș cu foarte multe fete, cu liceu sportiv, cu Facultate de Educație Fizică și Sport, și mi se pare că este nefiresc să nu avem și echipe de fete. Am spus că ne extindem în măsura în care avem capacitatea să atragem bani privați. Unii au atras, alții n-au atras, au crezut că e mai simplu să stea așa, iar Robu să dea bani de la bugetul local. Ei, Robu se ține de cuvânt. Am spus 20 de milioane, 20 de milioane vor fi”, a conchis Nicolae Robu. SCM Timișoara a fost înființat la finele anului 2015, iar directorul clubului este, de atunci, Radu Țoancă, fost consilier local PSD. SCM ține sub aceeași umbrelă clubul-fanion de rugby al Timișoarei, echipele tradiționale de baschet și handbal, dar are și secții de tenis sau motociclism. În 2016 și 2017, SCM a avut de la bugetul local alocate câte 17 milioane de lei, dar anul trecut suma a fost suplimentată până la 20 de milioane.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

A furat dintr-o maşină parcată în Brestovăţ! Unde l-au prins poliţiştii

La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul…

47 de minute ago

ABA Banat investește 29 de milioane de lei în consolidarea și reprofilarea malurilor râului Timiș

Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…

3 ore ago

Geaba Bolojan! După un ostaş în fruntea ţării, PNL propune un şomer în fruntea ţării

La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…

3 ore ago

La Timișoara continuă modernizarea rețelei de termoficare a orașului

13 kilometri de rețele termice vor fi reabilitați, Primăria Timișoara semnând contractul de finanțare. Această…

3 ore ago

Doi jucători străini vin la SCM USV via Constanţa

Campioana națională de rugby, SCM USV Timișoara, și-a asigurat serviciile a doi jucători de la…

4 ore ago

Din această săptămână putem zbura direct între Timișoara și Dubai

Una dintre cele mai solicitate destinații aeriene din ultima perioadă din România, va avea o…

4 ore ago