Zâmbete amare

Până unde poate merge prostituția în politică? Cazul PNL – Tăriceanu

E adevărat că politica este comparată cu o femeie de moravuri ușoare nu doar în România, ci pretutindeni. Problema e că politicienii români au forțat multe frontiere cu această comparație, astfel că în politichia românească vorba „never say never” este la ordinea zilei. O politică în care nu există principii, nu există morală, nu există norme de conduită și, colac peste pupăză, nu există nici o minimă inteligență. Întrebi un politician român de ce atâtea combinații, sforării, vagabondaj politic, curvăsărie, îți va răspune superior. „Ce știți voi ce înseamnă politica?”. Da, de aceea de 28 de ani avem această clasă politică, fiindcă ea este prea de neînțeles pentru „prostime”.

Întrebarea care se pune este dacă în această mlaștină există totuși o linie roșie care să nu fie depășită. Un caz concret privind această linie roșie este cel al lui Călin Popescu Tăriceanu. Am văzut în ultimele zile un anume entuziasm chiar în presa anti-PSD vizavi de un imiment divorț dintre Liviu Dragnea și liderul ALDE. Acesta ar urma să aibă loc în toamnă și va conduce la o nouă formulă guvernamentală cu PNL, ALDE și cine ar mai fi. Cică inclusiv președintele Klaus Iohannis ar agrea această formulă, dându-și girul pentru ea. Se mai spune și că Tăriceanu ar fi de acord să schimbe taberele, singura sa condiție fiind îndepărtarea lui Ludovic Orban din fruntea PNL. Și pentru a se da o mai mare greutate acestor informații, se marșează mult pe comportamentul din ultima perioadă al liderului ALDE. Cel nevăzut, nu cel oficial. Fezandat și ornamentat, ni se prezintă un Tăriceanu care a refuzat OUG pe amnistie și grațiere, care a refuzat modificarea codurilor penale prin OUG, ba s-a opus și suspendării președintelui. Mai mult, i s-a pus lui Tăriceanu și o haină europeană pe el, afirmându-se că discuții privind întoarcerea acestuia cu 180 de grade au avut loc la ultima sa vizită la Bruxelles.

Cine este acest Tăriceanu, dincolo de premierul cu același nume care a lăsat țara total nepregătită pentru criza de după 2008? (Vă amintiți cum duduia economia, iar criza deja trecea Atlanticul dinspre SUA în Europa?) Tăriceanu s-a numărat printre foarte puținii lideri ai PNL care s-au opus înființării USL. Numai că, la momentul absolut firesc al destrămării acestei monstruoase alianțe, Tăriceanu și-a strâns o gașcă de fripturiști pentru a rămâne la putere alături de PSD. Devenind pe zi ce trece un personaj tot mai unsuros, era cel care trimitea cele mai sulfuroase mesaje dinspre coaliție în ceea ce privește Justiția. Mesaje pe care inclusiv liderilor PSD le era jenă să le transmită. A pornit lupta cu așa-zisul stat paralel înaintea celor din PSD. Apoi, tot el a fost printre primii politicieni care s-au rățoit la Uniunea Europeană și la toți cei care ridicau semne de întrebare în privința evoluției statului de drept din România.

Pe scurt, acesta este personajul cu care, cică, PNL s-ar alia din nou. Și au fost și declarații oficiale ale unor liberali că toți cei din ALDE vor fi primiți înapoi cu brațele deschise. (Apropo, la Timișoara s-a întors în PNL chiar președintele fondator al ALDE Timiș, Petre Ehegartner.) Or, aici chiar s-ar depăși cu mult acea linie roșie de care am amintit mai sus. Și pentru ce? Doar pentru a prinde o bucată de oscior înaintea alegerilor viitoare? Și, vorbind cinstit, la scorul obținut în 2016, PNL nu merită să intre la guvernare înainte de 2020.

Problema este însă alta. Liberalii care își freacă mâinile de bucurie gândindu-se la această alianță, dincolo că depășesc linia roșie amintită mai sus, sunt lipsiți de o minimă inteligență politică. Întovărășirea cu Tăriceanu (de ce nu cu Dragnea, că e exact același lucru?) nu înseamnă nici măcar machiavelicul scop care scuză mijloacele. Înseamnă, pe termen mediu și lung, prăbușirea partidului. În condițiile în care electoratul liberal are două alternative viabile, USR și partidul lui Dacian Cioloș, PNL poate scădea bine sub 10 procente, dacă nu sub prag, mergând pe urma PNȚCD. Fiindcă nu știu ce mesaj cu conotații etice mai poate transmite de lângă un personaj precum Tăriceanu, dovedind în schimb că prostituția politică n-are limite.

P.S. Nu mai discut că PNL-iștii sunt folosiți ca fraieri de serviciu în disputa pentru candidatura la președinție pe care Tăriceanu o are cu Dragnea. Iar această dispută e într-adevăr reală.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Riscurile geopolitice analizate într-un seminar științific la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad

Institutul de Studii Geopolitice al Universității “Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit vineri, 5 decembrie,…

O oră ago

Au lovit și au fugit! Acum, trei tâlhari tineri își așteaptă pedeapsa

Și-au riscat viitorul pentru ceva produse dintr-un magazin. Pentru asta au dat și cu pumnul,…

4 ore ago

Un vârstnic a sfârșit vineri între liniile de tramvai

Vineri, 5 decembrie, aproape de ora 11, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul…

6 ore ago

Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”

Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care…

6 ore ago

Moment istoric: UPT a cumpărat Casa Muhle pe care o va transforma într-o clădire importantă pentru oraș

Universitatea Politehnica Timișoara a cumpărat Casa Mühle, o clădire de o importantă valoare emoțională și…

7 ore ago

Sâmbătă puteţi descoperi “Timișoara interbelică” într-un nou tur ghidat

Sâmbătă, de la ora 14.00, va avea loc un nou tur din seria “Descoperă-ți orașul!”,…

7 ore ago