Social

Pompieri pe motocicletă! BMW-uri de ultimă generație pentru salvatori / FOTO

De acum, pompierii de la ISU vor putea ajunge mai ușor la intervenții în zone mai greu accesibile. Vor face asta pe două motociclete dotate cu tot ce trebuie, inclusiv cu defibrilator și camere video.

Cele două motociclete au fost cumpărate de Ministerul de Interne, în colaborare cu Fundația SMURD și un lanț de hipermarketuri. Sunt marca BMW și costă 25.000 de euro bucata. Ajung la 240 km/h, iar dotările includ camere video și tot echipamentul necesar pentru un paramedic, inclusiv un defibrilator portabil. „Pentru cele două motociclete am pregătit în prima fază 10 motocicliști, cinci pentru fiecare, astfel încât să putem asigura o permanență în ceea ce înseamnă menținerea lor în stare de operativitate. Acești 10 pompieri au urmat cursuri de paramedici. Pentru conducerea acestor motociclete au urmat și cursuri de conducere defensivă”, spune Lucian Mihoc, inspector-șef al ISU Timiș.

Timișoara este al patrulea oraș în care pompierii au astfel de vehicule de intervenție, după București, Constanța și Cluj. „Motocicletele care sunt la București, la Constanta și la Cluj, cumulat, au deja peste 10.000 de intervenții. Povești de cazuri care au fost salvate de paramedicii de pe motociclete până au ajuns echipele de intervenție sunt multe. Una dintre ele este un stop cardiac într-o garnitură de tren care era în Gara de Nord. Motociclistul, primul sosit, a intrat cu motocicleta în gară până la peron, a aplicat șocurile, cand a ajuns echipajul medical după el, pacientul deja avea ritmul cardiac stabilit. Acest concept înseamnă reducerea timpului de răspuns semnificativ în orașele aglomerate și în zonele foarte greu accesibile pentru mașini, până ajunge echipajul SMURD sau al Serviciului de Ambulanță în sprijinul paramedicului care este la fața locului (…) Scopul nu este să meargă motocicletele astea cu viteză mare, ci mai mult să treacă în zonele greu accesibile (…) Conceptul nu este numai în România. Am văzut conceptul și în alte țări unde rezultatele sunt foarte pozitive. Orașe cum ar fi Budapesta, Londra, Tel Aviv, Ierusalim, acestea folosesc motocicletele ca unul din componentele de răspuns la urgențele medicale de cod roșu și acest lucru încercam să-l implementăm și în România”, a declarat ministrul secretar de stat Raed Arafat, prezent la Timișoara.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3978″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”1″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

6 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

8 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

9 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

9 ore ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

11 ore ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

13 ore ago