Invatamant

Patru studenți de la Politehnică, în finala mondială din SUA a unei competiții Microsoft

Patru studenți din Timișoara țintesc spre premiul cel mare la un concurs organizat de Microsoft. După ce au câștigat etapa națională și cea a Europei Centrale și de Est, studenții care studiază la Timișoara merg în finala mondială, în SUA, la Seattle.

XVision, echipa de patru studenți de la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara (Ștefan Iarca, Bogdan Bercean, Cristian Avramescu, Andrei Tenescu, coordonați de de lect. dr. ing. Sebastian Fuicu), câștiga, la sfârșitul lunii februarie 2018, Marele Premiu al competiției Big Idea Challenge organizată de Microsoft, în valoare de 3.000 de dolari. Echipa merge mai departe spre premiul de 100.000 de dolari al concursului Imagine Cup Global Competition 2018, organizat tot de Microsoft.

Proiectul studenților este unul revoluționar. Sistemul creat de studenții UPT analizează cu ajutorul inteligenței artificiale radiografiile, le compară cu cele circa 200.000 aflate în baza de date, iar pe baza unui algoritm creat de echipa XVision pune diagnosticul. Studenții au creat o aplicație în care se introduce radiografia în format electronic, aceasta este analizată cu ajutorul unor algoritmi de inteligență artificială creați de ei, iar rezultatul este afișat automat sub forma unei liste de diagnostice posibile, fiecare cu probabilitatea respectivă, și a unei hărți a zonelor de anomalii. Momentan se pot analiza doar radiografiile pulmonare, dar echipa lucrează la crearea algoritmilor pentru toate zonele corpului. Aplicația este disponibilă online, în mod gratuit, la adresa visionx.azurewebsites.net Cei patru studenți au câștigat atât etapa națională, cât și cea pe Europa Centrală și de Est a Imagine Cup și vor pleca, în 21 iulie, în SUA, la Seattle, pentru finala mondială a competiției.

Premiile cucerite în acest an de XVision

Locul 1 la competiția Microsoft Big Ideea Challenge (2018), un concurs la care au participat sute de echipe din toată lumea
IDMSC 2018 , Timișoara – Grand Prize
Locul 1 la etapa națională a Microsoft Imagine Cup (2018)
Best Business Award la etapa națională Innovation Labs 2018 , București
Best Deeptech Startup , Paris – Morpheus Cup Prize
Startup Campus Innovator , Budapest – Most Innovative Startup
Locul 1 Startup Campus Innovator , conferința Pionners Viena
Câștigători Microsoft Imagine Cup – Europa Centrală și de Est – calificare pentru finala mondială de la Seattle
Locul 1 la etapa naționala Venture Cup – calificare la etapa internațională Venture Cup din Copenhaga

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

O oră ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

O oră ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

3 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

3 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

4 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

6 ore ago