Primăria Timişoara

Robu se întâlnește cu bicicliștii. Miercuri pe Facebook, altă dată poate și față în față

Primarul Timișoarei Nicolae Robu se va întâni cu bicicliștii timișoreni miercuri după-amiază. Nu va fi însă o întâlnire fata in fata, ci pe Facebook. Edilul șef așteaptă întrebări de la cei interesați și se va strădui să găsescă și răspunsuri.

Nicolae Robu a anunțat încă de săptămâna trecută că va organiza o audiență online pentru bicicliști, după ce le-a cerut ajutorul pe Facebook cu privire la problemele privind pistele de biciclete. „Am centralizat toate postările la acel apel al meu către bicicliști, să ne ajute cu sugestii, cu observații, sesizări. Miercuri de la ora 17 o să facem audiența pe Facebook dedicată bicicliștilor. Vă invit, stimați bicicliști să fiți pe fază, să comunicăm live cu această ocazie. Și apoi vom face și o întâlnire «face to face» dacă vom considera că este necesară. Și cred că este. Suntem chiar în căutarea și de idei mai radicale privind promovarea folosirii bicicletei în Timișoara. Nu știu ce am putea face mai spectaculos, dar vrem să facem ceva. Am cerut să se sesizeze totul”, a declarat Robu.
El spune că va ține cont de toate sesizările, dar că va pune în practică doar ce este rațional. A recunoscut că are nevoie de ajutor pentru că aparatul primăriei nu face față întregului oraș. Audiența va fi făcută pe pagina de Facebook a primarului, de la ora 17, iar dacă ați fost blocat, edilul vă sfătuiește să îi scrieți frumos pentru a vă debloca.

Share
Published by
Ioana Toma

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

19 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

19 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

20 de ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

20 de ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

21 de ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

23 de ore ago