Sănătate

Vom avea spital regional la Timișoara. După cel de la Iași, care va fi gata în decembrie 2023

Ministrul Sănătății promite din nou spital regional la Timișoara. Nu se știe însă când ar putea fi acesta construit. Spitalul de la Iași, aflat, conform declarațiilor oficiale, în fază avansată de pregătire, va fi gata doar la finele anului 2023.

Ministrul Sănătății a participat, la Iași, la prezentarea modelului arhitectural al spitalului regional. Despre construirea unui astfel de spital la Timișoara a vorbit recent premierul Viorica Dăncilă, care a anunțat, la finalul lunii iunie, că realizarea unui spital regional la Timișoara este unul dintre cele cele opt proiecte strategice de investiţii care vor fi realizate în parteneriat public-privat. Sorina Pintea spune că realizarea celor opt spitale regionale este asumată în programul de guvernare. „Spitalul Regional din Iași va fi construit. Există finanțare și un proiect avansat. În programul de guvernare este asumată construcția a 8 spitale regionale la Timișoara, Târgu-Mureș, Constanța, Brăila-Galați, Brașov, Cluj-Napoca, Craiova, Iași. Proiectele spitalelor regionale Cluj-Napoca, Craiova și Iași se află într-o fază avansată de pregătire”, a declarat Pintea. Termenul de finalizare a construcției, echipării și operaționalizării spitalului din Iași este… decembrie 2023. Costurile pentru proiectare, construcție, dotare și supervizare sunt estimate la 300 de milioane de euro, fără TVA. Comisia Europeană va asigura 50 de milioane de euro, restul fiind din alte surse, inclusiv bugetul de stat.

La Timișoara, Ministerul Sănătății mai a promis, până acum, un institut oncologic regional. Procedura de licitație a fost anulată însă în aprilie 2018, după un an și jumătate de la lansare. În 2015, Ministerul Sănătății anunța că valoarea construcţiei şi a dotărilor se ridică la peste 511,6 de milioane de lei. Studiile de prefezabilitate și fezabilitate pentru Institutul Regional de Oncologie Timişoara, realizate în 2012, propuneau preluarea unei părţi din construcţia existentă deja pe Calea Torontalului şi dezvoltarea acesteia într-un obiectiv modern şi complex. În bugetul pe 2017, Institutul Regional de Oncologie a primit filă separată, cu alocări financiare până în 2020. Pentru anul trecut, suma era de 15 milioane de lei. În 2018 ar fi urmat să ajungă la Timișoara 170 de milioane, suma fiind identică și în 2019. Timișul este unul dintre județele cu cea mai mare rată a afectiunilor oncologice din România.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Primarul Fritz prezintă victoriile municipalității în instanță, pe disputele ”imobiliare”

Am avut succes împotriva contestațiilor de pe strada Cezar, în lupta cu Pizzeria Poli, dar…

5 ore ago

Proiectul lărgirii la patru benzi a drumului județean spre Sânandrei a fost oficial demarat

Lucrările de lărgire la patru benzi a drumului care leagă Sânandreiul de DN 69, Timișoara…

5 ore ago

Cu moral bun înaintea unei dispute dificile pe teren propriu

CSC Dumbrăvița abordează jocul cu „studenții” din Copou cu un moral foarte bun, în urma…

8 ore ago

Aquatim lansează programul ”Apa contează! Educație verde pentru viitor”

Aquatim a pregătit la Muzeul Apei din Timișoara un program special pentru grupuri școlare, dedicat…

9 ore ago

Mai mulți medici vor primi apartamente în noul cartier ANL din Giroc

Mai mulți medici vor primi apartamente pentru a locui în noul cartier ANL de la…

9 ore ago

Au fost introduse restricții de circulație la trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș

Circulația rutieră se va desfășura în perioada următoare cu dificultăți în zona trecerii peste calea…

9 ore ago