Social

Clădire istorică din centrul Timișoarei – pericol public: cade tencuiala pe strada… pietonală

Multe dintre clădirile Timișoarei suferă, sunt degradate, iar elemente din fațadele acestora prezintă pericol de accidentare pentru pietoni. Polițiștii locali verfică aceste clădiri și discută cu proprietarii în ceea ce privește demersurile efectuate în vederea remedierii situației clădirilor degradate. Amenzile vin și ele la pachet, iar tencuiala pică pe… strada pietonală.

Un astfel de caz este cel al imobilului din Piața Victoriei (zona Segafredo), situat la intersecția străzilor J.W. Goethe cu N. Paulescu, unde, la începutul acestei luni, mai multe elemente au căzut de pe fațadă, zona fiind avertizată cu bandă de polițiștii locali. În locația respectivă, polițiștii locali au aplicat anterior un număr de trei sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de 10.000 lei, stabilite de arhitectul șef ca urmare a constatărilor polițiștilor locali, fiind totodată obținută autorizație de construcție cu valabilitate până în 2019 pentru reabilitarea fațadei imobilului. La data la care s-au desprins elemente de pe fațadă în zona pietonală, pe lângă împrejmuirea cu bandă de avertizare, Poliţia Locală a sesizat ISU Banat Timiş pentru acordarea sprijinului pentru asociaţia de proprietari în vederea îndepărtării elementelor clădirii în pericol să cadă pe zona pietonală.

De asemenea, a fost notificată în scris asociaţia de proprietari, că poartă întreaga răspundere pecuniară şi penală în cazul producerii de accidente din cauzele menţionate. Pentru neîdeplinirea obligaţiei de îndepărtare oportună a elementelor constructive care au căzut pe zona pietonală în data menţionată, asociaţia de proprietari a fost sancţionată cu două amenzi de câte 1000 lei fiecare, iar preşedintele asociaţiei a comunicat faptul că s-a luat legătura cu o firmă de alpinişti şi situaţia va fi remediată de urgenţă.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

3 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

3 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

4 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

5 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

6 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

6 ore ago