Sport

Finish la The Central European ORI CUP, Memorialul Daniela Zaharie

Timp de două zile, Timișoara a fost capitala Raliului din Europa Centrală și de Est! Sportivi din România, Polonia, Ungaria, Slovacia și Cehia au făcut un spectacol inedit atât în parcarea de la Shopping City Timișoara, cât și pe străzile orașului, dar și la Parța, Giroc, Chișoda și Șag. Nici de la această competiție n-au lipsit mesajele anti-PSD care au făcut deja înconjurul lumii.

Vineri seara și sâmbătă dimineața au avut loc probele speciale din cadrul concursului de îndemânare, iar vineri noaptea și sâmbătă după amiază echipajele s-au întrecut în proba de orientare. Probele speciale au făcut deliciul publicului, scârțâitul de roți, drifturile, adrenalina și fumul scos de roțile încinse au adus un public numeros în cele două zile de competiție. Una dintre cele mai frumoase probe a fost cea de orientare, ce a contat pentru etapele 5 și 6 din cadrul The Central European ORI CUP unde 17 echipaje s-au întrecut în a ajunge de la punctul A la punctul B în cel mai scurt timp alături de ceilalți participanți la trafic fără a încălca vreo regulă de circulație. Probele pentru orientare s-au desfășurat atât noaptea, cât și ziua, iar traseul complex le-a dat mari bătăi de cap piloților, cât și navigatorilor, însărcinați cu rezolvarea puzzle-urilor.

Ca să realizați cât de complicat a fost traseul trebuie spus că din 17 participanți, la un control de treceri n-au ajuns decât cinci, iar un singur echipaj a ajuns de două ori, așa cum era desenat traseul. Un alt moment extrem de urmărit a fost etapa de karting, acolo unde copiii până la 14 ani și-au arătat îndemânarea printre jaloane.

“În primul rand dorim să mulțumim tuturor participanților la competiție. Suntem foarte încântați că am avut posibilitatea de a organiza o astfel de etapă în zona de vest a țării, că totul s-a desfășurat fără niciun fel de incidente și că evenimentul s-a bucurat de succes în rândul celor care iubesc automobilismul. Evident că intenționăm ca și pe viitor să ne implicăm în organizarea de cât mai multe competiții de gen pentru că am constatat o tot mai mare atracție în rândul tinerilor și nu numai pentru caii putere ”, a declarat Alin Zaharie, președinte Club Sportiv Daniela Zaharie, organizator al The Central European ORI CUP.

Iată toate rezultatele înregistrate la ediția din acest an a The Central European ORI CUP – Memorialul Daniela Zaharie:

Clasament Cupa Europeană de Orientare

1. Maciej Krzewski – Mateusz Krzewski
2. David Seletye – Daniel Demjen
3. Marek Panka – Marek Czmielewski
4. Marian Tinak – Milan Buci
5. Roman Magdolen – Roman Magdolen jr.
6. Viktor Magdolen – Richard Magdolen

Clasament Memorialul Daniela Zaharie

1. Andrei Bănică – Loredana Bănică
2. Nicolae Mihai – Gheorghe Mihăilă
3. Petru Morariu – Crina Plic
4. Nelu Căpităneanu – Viorel Decuseară

Clasament Karting

Clasa Debutanti
1. Ayan Baloteanu
2. Darius Bot

Clasa Karting – seniori
1. Isabela Isac
2. Daniel Mitroi
3. Cornel Comsia

Clasament piloti

Clasa Friends Street
1. Robert Onuă – Regina Lăcătuș (BMW E36)
2. Cătălin Stana – Emanuel Balint (Mitsubishi Colt)
3. Cristian Nicula – Slava Bălan (Honda Civic)

Clasa Friends Rally
1. Remus Iancu (Opel Corsa)
2. Marius Gridjac (Opel Corsa)
3. Mihai Saracut – Alex Farcas (Mitsubishi Lancer)

Clasament echipe:
1. Urseni Motorsport (Stana C. – Blint E., Kiss F. – Ferariu L., Gociu D. – Codoban C., Boros R. – Gociu D., Cuciurean V. – Gociu D.)
2. Run 4fun Rally Team (Iancu R. – Gridjac M., Gridjac M.- Iancu R., Saracut M. – Farcas A.)
3. Car Tech Rally Team (Ardei Marius, Nicula Cristian)

Clasa SMY 2012 – Street
1. Florin Isac – Florin Rebeles (BMW E36)
2. Adrian Lupulescu – Vanessa Morar (Suzuki Swift)
3. Ghelan Wilmos (Honda Civic)

Clasa SMY 2012 – Rally
1. Claudiu Popa – Zita Lorincz (Opel Kadett)
2. Setyar Cristian (Opel Kadett)
3. Florin Isac – Florin Rebeles (Honda CRX)

Share
Published by
Alin Toader
Tags: automobilism

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

8 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

13 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

16 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

16 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

17 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

17 ore ago