Primăria Timişoara

Primăria Timișoara n-are nici deszăpezire. Licitația trebuia lansată în primăvară

Se spune că înțeleptul își face iarna car și vara sanie, dar vă amintiți problemele legate de deszăpezire din ultima iarnă? La vremea respectivă, Primăria Timișoara avea contracte pentru acest serviciu. Ele au expirat însă în aprilie, iar noua licitație nu a fost încă lansată. În trei luni ar putea cădea prima ninsoare.

În februarie, când a nins singura dată serios în ultima iarnă, unii șoferi din Timișoara au reclamat slaba mobilizare a firmelor pe care municipalitatea le plătea pentru deszăpezire. Primarul Nicolae Robu spunea că situația a fost sub control, dar că viitoarele contracte vor avea prevederi mult mai stricte pentru cei care vor asigura acest serviciu. Vechile contracte, încheiate în 2011 cu Retim și SDM, au fost prelungite în noiembrie 2016 și au expirat, în cele din urmă, în luna aprilie 2018. Ele includeau aproximativ 900 din cele 1.200 de străzi ale Timișoarei. Cele două firme aveau la dispoziție aproape 26 de milioane de lei, din 2011 încoace dar, până în 2016, încasaseră numai 8,2 milioane de lei. „Sper să terminăm licitația, va fi un caiet de sarcini foarte exigent. Există riscuri, dar trebuie să le asumăm și trebuie să ridicăm ștacheta. Vrem să facem o deszăpezire așa cum permite tehnologia actuală. Vrem să transmitem documentația în Sistemul de Licitații Publice chiar în luna aprilie”, declara, în luna martie, edilul.

Suntem la jumătatea lunii august, dar procedura de licitație pentru deszăpezire nu a fost nici măcar lansată. Caietele de sarcini „foarte exigente” anunțate de primarul Robu au necesitat, pare-se, pentru redactare, un timp mult mai lung decât cel estimat. Ele sunt gata acum, dar tot mai e ceva de calculat. „Biroul Salubrizare mi-a comunicat faptul că documentația este pregătită. Mai trebuie doar să se calculeze suprafețele pe care se va acționa. Apoi, documentația va fi transmisă către Serviciul Achiziții”, a explicat, pentru deBanat.ro, administratorul public Robert Kristof. Acesta estimează că în câteva săptămâni va putea fi demarată procedura de licitație publică.

Tot în luna martie, primarul Nicolae Robu spunea că noile contracte vor include toate străzile din oraș, iar utilajele trebuie să fie dotate cu sisteme de monitorizare. „Ca să se poată intra pe toate străzile, o să cerem utilaje de toate gabaritele. Va fi obligatoriu să aibă sistem de monitorizare computerizată. Vrem să facem ca fie de pe telefon, fie de pe calculator, fiecare cetățean să poată urmări procesul de deszăpezire. Să știe câte utilaje sunt pe teren, de câte ori s-a trecut cu utilajele, dacă se mișcă sau nu, dacă sunt cu lama ridicată sau nu”, declara edilul.

Vă reamintim că, în acest moment, Primăria Timișoara nu are încheiate, pe termen lung, contracte de dezinsecție și deratizare, respectiv de salubrizare. Dezinsecția a fost scoasă a doua oară la licitație, după aproape 5 ani de procese, și este în procedură de evaluare, așa că am putea avea un câștigător până la finele acestei luni. În ceea ce privește salubrizarea, contractul cu vechiul operator, care ar fi trebuit să expire pe 4 august, a fost reziliat cu câteva zile înainte de PMT, astfel că, timp de 90 de zile, aceeași firmă trebuie să se ocupe de curățenia orașului. Între timp, urmează să fie lansată a doua licitație, după ce la prima nu s-a prezentat decât un ofertant, cu un preț de două ori și jumătate mai mare decât cel estimat de PMT. Pentru această a doua procedură, caietul de sarcini a fost refăcut, iar suma, redusă substanțial. Ce va fi la iarnă cu deszăpezirea urmează să aflăm…

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Contractul de închiriere a fostei florării din Piața Operei către o asociație din Giarmata a fost contestată de PNL la Prefectură

Disputa pe hotărârea de consiliu local care aproba alocarea fostei florării din Piața Operei către…

13 ore ago

Doi tineri viole(n)ți au fost reținuți în cazul bătăii din Complex

În urma investigațiilor efectuate de către polițiști, au fost identificați doi tineri de 22 de…

14 ore ago

Încep înscrierile la cea de a noua ediție a proiectului „LA PAS – Educație pentru schimbare”

Zece proiecte care promovează consumul responsabil, alimentația sănătoasă, combaterea risipei alimentare și moda sustenabilă vor…

15 ore ago

La Timișoara se plătesc cele mai mici chirii, raportat la veniturile realizate de chiriași

Timișorenii care stau în chirie într-un apartament din oraș beneficiază, ca urmare a nivelului chiriilor…

15 ore ago

Timişoara are Registru Local al Spațiilor Verzi. Aproape 180.000 de arbori și 627 de hectare inventariate

Aproape 180.000 de arbori și 627 de hectare de zone verzi sunt inventariate în Registrul…

17 ore ago

Politehnica se pregătește de mâine în Antalya, acolo unde va juca următoarele trei partide amicale

În perioada 3-14 februarie Politehnica va efectua cantonamentul de iarnă în regiunea Antalya, din Turcia.…

18 ore ago