Primăria Timişoara

Țânțarii din Timișoara, încă fără adversar. Nu e gata a doua licitație organizată de primărie

Încă așteptăm anunțarea câștigătorului licitației pentru dezinsecție la Timișoara, iar în România s-a înregistrat primul deces cauzat de virusul West Nile transmis de țânțari. În orașul de pe Bega se fac ultimele stropiri pe contractul provizoriu.

Până în 8 august, Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică a anunțat că în România au fost confirmate 23 de cazuri de infecție cu virusul West Nile, transmis de țânțari. A fost înregistrat și un deces, al unui bărbat din Galați. Între timp, în Timișoara nu există încă un contract de dezinsecție pe termen lung. Primăria a fost obligată să reia licitația pentru dezinsecție și deratizare, după ce procedura a fost contestată. Ea fost demarată în primăvara lui 2018, deși acest lucru se putea face încă din toamna lui 2017. Contractul era pentru 4 ani, pentru sumă maximă de 46,02 milioane de lei, cu TVA, adică aproape 10 milioane de euro. Licitația a fost contestată, iar Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a dispus inițial suspendarea procedurii de atribuire, iar apoi a decis că PMT trebuie să refacă documentația.

În februarie 2018, consilierii locali au aprobat studiul de oportunitate, caietul de sarcini, acordul-cadru şi contractul subsecvent „privind delegarea gestiunii serviciului de salubrizare pentru activitatea de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare pe domeniul public al Municipiului Timişoara”. Suprafața pe care trebuie să se facă tratamente terestre include parcuri, scuaruri, spații verzi, Pădurea Verde, perdele forestiere – 1,9 milioane mp, locuri de joacă – 91.930 mp, Canalul Bega, bălți, lacuri și ștranduri – 243.600 mp și aliniamente stradale – 7,9 milioane mp. De asemenea, trebuie făcute tratamente aeriene pe 13,3 hectare. În perioada 2011-2013, municipalitatea a plătit, pentru servicii de dezinsecție, dezinfecție și deratizare pe domeniul public 14,4 milioane de lei.

La a doua licitație au fost 3 oferte, s-a finalizat verificarea datelor tehnice și s-a trecut la verificarea ofertei economice. Dacă nu sunt contestații, se va putea „da” de țânțari chiar de la finele lunii. Timișoara nu are servicii complete de dezinsecție și deratizare din toamna lui 2013, de când licitația organizată de primărie a fost contestată de firma Romprest. A urmat un proces care a durat patru ani și în care PMT a avut câștig de cauză. Între timp, în oraș s-a făcut, în 2016, dezinsecție în regim de forță majoră, din cauza virusului Zika, iar anul trecut a fost încheiat un contract limitat, timp de 6 luni. În prezent, există un contract provizoriu de dezinsecție cu o firmă din Arad, care va primi 150.000 lei pentru serviciile sale. Pe de altă parte, Ministerul Sănătății a cerut administrațiilor locale măsuri urgente pentru prevenirea răspândirii virusului West Nile.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Cât de mult folosiți Inteligența Artificială? UVT vrea părerea studenților pe această temă

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) derulează un nou studiu de percepție din seria de…

8 ore ago

O nouă microședință de plen la CLT. A fost aprobată lansarea cererii de finanțare a reabilitării la Generală 16

O ședință blitz, de două minute, a Consiliului Local Timișoara, a rezolvat problema ”legislativă locală”…

8 ore ago

Lucrările de reabilitare a căii ferate dintre Timișoara Est și Ronaț Triaj au ajuns la 20 la sută/FOTO

Pe un alt lot din traseul de cale ferată dintre Caransebeș și Arad, din zona…

8 ore ago

Județul Timiș, promovat cu succes timp de mai multe zile în capitala Serbiei

Cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, echipa Visit Timiș, în parteneriat cu asociația HORETIM au încheiat…

9 ore ago

În câteva zile demarează lucrările de extindere la patru benzi a drumului județean dintre DN 69 și Sânandrei

În scurt tip, drumul care leagă DN 69, Timișoara – Arad, de Sânandrei intră în…

9 ore ago

Un celebru medic din Timișoara este încă judecat pentru un accident în urma căruia o persoană a murit, produs în 2018

Unul din cei mai cunoscuți medici din Timișoara, și nu numai de aici, încă așteaptă…

10 ore ago