Avem mii de clădiri istorice în oraș, dar proprietarii nu sunt foarte interesați ca ele să arate bine. După semi-eșecul cu taxa de supraimpozitare, primarul Nicolae Robu se gândește la o nouă măsură, una care să asigure și protecția trecătorilor. Rămâne de văzut dacă ea va putea fi pusă în aplicare.
Primăria Timișoara a decis, anul trecut, să aplice impozite chiar și cu 500% mai mari pentru proprietarii de imobile din centrul istoric al orașului. Foarte mulți dintre aceștia au decis să conteste în instanță hotărârile de consiliu local care le majorau dările locale, iar unii dintre ei au avut și câștig de cauză. Cel mai cunoscut caz este, poate, cel al Rodicăi Vlad, care deține o proprietate ruinată pe Bd. Revoluției și care a câștigat procesul cu municipalitatea. Primarul Nicolae Robu admite că s-au făcut greșeli. „S-a pierdut prin procedură, s-au făcut și greșeli anul trecut, din păcate. Aceste greșeli sunt speculate de avocații celor sancționați. În primă instanță, sunt proprietari care au câștigat, cred că sunt doi sau trei, pe motiv că ei au invocat că nu s-a făcut notificarea fix cum scrie în lege că trebuie făcută. Dar în orice caz, nu pe fond”, a declarat, marți, edilul.
Robu are însă o altă idee în ceea ce privește clădirile istorice. E una care va pune la plată proprietarii. „Voi propune consiliului local o hotărâre prin care toți proprietarii de clădiri care arată rău să fie obligați ca până la începerea lucrărilor să-și pună plase de protecție, care să asigure siguranța trecatorilor și să dea un aspect acceptabil. Plasa să aibă ca desen viitoarea fațadă”, explică primarul. Întrebat care este cadrul legal care îi permite să facă asta, Robu spune că el există. „Nu avem nicio lege care să ne interzică să facem așa. Trebuie să impunem măsuri de securitate. Este inadmisibil să vedem panglici galbene peste tot (…) Ajungi să nu mai poți folosi domeniul public (…) Pot să moară oameni, nu doar să fie răniți. Acești proprietari sunt inconștienți”, afirmă acesta. „Este ideea mea (cea cu amplasarea plaselor – n.r.) m-a deranjat să vad atâtea panglici galbene. Trebuie să facem ceva, nu înseamnă că e o idee originală”, a completat edilul.
Municipalitatea este, la rândul ei, proprietara unor imobile aflate în stare proastă. Pe un drum de 5 minute de pe CD Loga 1 sunt două: Colegiul Ungureanu și Opera Română. „Opera nu comportă nicun pericol, s-a intervenit de fiecare dată și s-a îndepărtat mortarul. Noi n-o să facem excepție. Liceul Ungureanu este un exemplu de clădire periculoasă”, spune primarul, fără a preciza însă dacă PMT va pune plasă de protecție măcar pe liceu. În cazul Operei, există de 2 ani și jumătate un proiect licitat și câștigat de reabilitare a imobilului, dar lucrările nici măcar n-au început. Încă nu este gata integral documentația și nu există toate avizele din partea Ministerului Culturii. În altă ordine de idei, mai spune Nicolae Robu, montarea de plase de protecție nu va scuti proprietarii de supraimpozitare, dacă aceștia nu intervin asupra clădirilor lor. „Cel puțin avem asigurarea protecției. Supraimpozitarea trebuie să mearga înainte”, a conchis primarul Timișoarei.
Am avut succes împotriva contestațiilor de pe strada Cezar, în lupta cu Pizzeria Poli, dar…
Lucrările de lărgire la patru benzi a drumului care leagă Sânandreiul de DN 69, Timișoara…
CSC Dumbrăvița abordează jocul cu „studenții” din Copou cu un moral foarte bun, în urma…
Aquatim a pregătit la Muzeul Apei din Timișoara un program special pentru grupuri școlare, dedicat…
Mai mulți medici vor primi apartamente pentru a locui în noul cartier ANL de la…
Circulația rutieră se va desfășura în perioada următoare cu dificultăți în zona trecerii peste calea…