Primăria Timişoara

Tramvaie și linii, creșe și strada Polonă : pentru ce vrea fonduri europene Primăria Timișoara și ce proiecte ține încă la sertar

Stăm foarte bine la atragerea de fonduri europene, iar cei care susțin contrariul sunt „specimene sunt cu suflete negre și minte puțină”. Primarul Nicolae Robu spune că timișorenii văd cât de multe lucruri s-au făcut în oraș, în ciuda faptului că nu și-a prea promovat realizările. PMT a depuse niște proiecte, dar nu pe POR – Axa 4, de unde vin banii pentru dezvoltare urbană.

Sătul să audă că nu are proiecte pentru atragerea de fonduri europene, primarul Nicolae Robu a scos la înaintare o listă cu 60 de proiecte diverse, pe mai multe axe de finanțare, aflate în diverse stadii. „Sunt 60 de proiecte dintr-un portofoliu de proiecte ce cuprinde câteva sute. O parte probabil că vor mai intra și ele pe fonduri europene, dar discutăm acum despre ceea ce știm ca oportunități de finanțare (…) Nu ați văzut nimic despre parcuri și alte proiecte, portofoliul nostru este de sute. Am ținut să prezint în date concrete această situație, nu ca replică la indivizi și individe, ci din respect pentru cei de bună credință care trebuie să fie informați. Nu am dus niciodată lipsă de proiecte și nu o să ducem niciodată”, a spus edilul. Conform acestuia, PMT se descurcă minunat în ceea ce privește atragerea de bani pentru noile investiții. „Stăm foarte bine la atragerea de fonduri. Că noi nu am vorbit despre asta, nu ne-am promovat… eu tot timpul m-am bazat pe percepția pe care oamenii o au pe teren. Poate să spună cine ce o vrea, dar când timișoreanul vede pe teren trei pasaje în șase ani și mulțimea de obiective făcute, el nu crede ce zic alții”, a completat Robu.

Ulterior, primarul Timișoarei a revenit pe Facebook cu unele completări, care să lămurească lucrurile și să le dea peste nas „ticăloșilor”. „Primăria Timișoara, cu mine ca Primar, operează în permanență cu 200-300 de proiecte. Dată fiind întârzierea României în gestiunea programelor 2014-2020 (…) ne-am axat pe implementarea de proiecte pe bani locali. Așa am realizat, spre exemplu, cele două pasaje, Jiul și Popa Șapcă. Între timp, de îndată ce s-au deschis diverse axe / subaxe ale programelor 2014-2020 (…) am aplicat cu noi proiecte sau în orice caz, suntem în pregătire să aplicăm cu noi proiecte! Peste 60 este numărul lor! Realizați, acum, stimați interlocutori de bună-credință, cât de mare este ticăloșia sau prostia -eventual mixtura între cele două!- la indivizii / individele care vorbesc de, cică, «lipsa de proiecte la Primăria Timișoara»?! Vă asigur că foarte bine fundamentat afirm eu că asemenea specimene sunt cu suflete negre și minte puțină și nici aia toată bună”, scrie Robu.

Ce proiecte a depus deja PMT

Conform datelor prezentate de Nicolae Robu, municipalitatea a depus mai multe proiecte, pe Programele Operaționale Regionale 8 și 10, pe programul de cooperare transfrontalieră cu Serbia sau pe Inter-reg cu Ungaria, dar și granturi norvegiene. Valoarea totală a acestora este de peste 193 milioane de lei și ceva peste 170.000 de euro. Sunt aprobate la finanțare, în acest moment, cu contracte, două, în valoare de aproximativ 500.000 lei. Iată ce s-a depus:

  • Extindere Spitalul Municipal cu un corp de construcție pentru un nou laborator de radioterapie cu acces principal pentru vizitatori, faza PT + execuție, în valoare 4,07 milioane de lei – depus în 7 septembrie 2018, POR 8/8.1
  • Construire sală de sport la Școala Generală nr. 25, valoare 7.2 milioane lei – depus în 30 mai 2018, POR 10/10.1.B
  • Extindere Școala Generală 30, valoare 19.9 milioane de lei – depus în 4 iulie 2018, POR 10/10.1.B
  • Construire și dotare Liceu Waldorf, valoare 11.2 milioane de lei – depus în 9 iulie 2018, POR 10.1.B
  • OurHEAT – Promoting the Development of Complex District Heating Based Solutions, valoare 459.358 lei – depus în 29 iunie 2018, pentru granturi norvegiene (notă conceptuală depusă)
  • ECoC-SME: European Capitals of Culture learning to use the mega-event for boosting local entrepreneurship, valoare 723.972 lei – depus în 22 iunie 2018, Interreg Europa 2014-2020, Axa 2
    Integrated development of tourism in the cross-border Romania-Serbia area, valoare 1,6 milioane lei – depus în 24 aprilie 2018, IPA II de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia Axa 4
  • Development of a common system of centers of excellence for neurological recovery in Timișoara-Kovin area, valoare 3.2 milioane lei – depus în 24 aprilie 2018, Programul IPA II România-Serbia Axa 1
  • Dotarea cu echipamente a Unității de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Clinic „Louis Țurcanu”, valoare 6,8 milioane lei – depus în 18 aprilie 2018, POR 8/8.2 (cerere de finanțare în evaluare la ADR 5 Vest, a trecut la faza precontractare)
  • Optimizarea standardelor de calitate în sistemul public Timișoara, valoare 250.001 lei – depus în 6 octombrie 2017, POCA obiectiv specific 2.1 (finanțare aprobată)
  • Promovarea și aplicarea măsurilor pentru prevenirea corupției și consolidarea principiilor de etică și integritate în activitatea administrației publice locale la nivelul municipiului Timișoara, valoare 250.606 lei – depus în 6 octombrie 2017, POCA obiectiv specific 2.1 (finanțare aprobată)
  • Improving public services in Timișoara and Mako, valoare 418.500 lei – depus în 30 septembrie 2017, ROHU Programul Interreg V-A România-Ungaria, Axa prioritară 6
  • Rediscover, expose and exploit the concealed Jewish heritage of the Danube Region, valoare 171.158 euro – depus în 31 mai 2017, Programul Transnațional Dunărea 2014-2020 Axa prioritară 2
  • The Role of Modal Interchange to Foster a Low Carbon Urban Mobility, valoare 697.965 lei – depus în 13 mai 2015, Programul Interreg Europe (proiect în implementare)
  • Execuție lucrări extindere iluminat public în Parcul Botanic, valoare 3,8 milioane lei – depus în 10 octombrie 2018 (cel puțin așa scrie pe lista prezentată de primar), POR (urmează întocmirea și depunerea cererii de finanțare).
  • Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare Timișoara în vederea conformării la normele de protecția mediului privind emisiile poluante în aer și pentru creșterea eficienței în alimentarea cu căldură urbană etapa a II-a, valoare 125.029.898 lei – depus în 23 februarie 2018, Axa prioritară 7
  • Retehnologizarea centralelor termice de cartier prin instalarea unor unități de cogenerare cu motoare termice CT Dunărea, valoare 7,2 milioane de lei – depus în 9 martie 2018, Programul Termoficare 2006-2020 căldură și confort
  • Maximizarea puterii termice livrate din CET Sud în rețeaua de transport, prin funcționarea interconectată cu CT Centru, valoare 4,143 milioane lei – depus în 9 martie 2018, Programul Termoficare 2006-2020
  • Eficientizarea producerii de energie termică la CET Freidorf prin folosirea resurselor, valoare 672.040 lei – depus în 9 martie,, Programul Termoficare 2006-2020

Ce facem cu infrastructura

Pe POR – Axa 4, dezvoltare urbană durabilă, de unde vin banii pentru proiectele de infrastructură, Primăria Timișoara are disponibile 53 de milioane de euro, din cele 150 de milioane alocate întregii Regiuni Vest. Trebuie doar să depună proiecte, care urmează să fie evaluate, completate, dacă este cazul, și, în final, aprobate. Termenul limită de depunere este 31 decembrie 2018. Până acum, PMT nu a depus niciunul, dar, potrivit listei lui Robu, iată care sunt intențiile și stadiile în care sunt proiectele:

  • Regenerare fizică, economică și socială a zonei urbane marginalizate din cartierul Ronaț, SF + PT – 3,84 milioane de lei – elaborare SF + PT în procedura de achiziție
  • Construcție clădire cu destinația creșă în zona de nord, faza SF – 5,56 milioane de lei – faza SF – proiectare în derulare
  • Construcție clădire cu destinația creșă str. Cocea, faza SF – 5,5 milioane de lei – faza SF – proiectare în derulare
  • Construcție clădire cu destinația creșă str. Calea Bogdăneștilor, faza SF – 3,1 milioane de lei – faza SF – proiectare în derulare
  • Extindere corp clădire Grădinița PP nr. 33, faza DALI+PT – 3,3 milioane de lei – faza DALI + PT, documentația depusă pentru obținerea AC
  • Regenerare fizică, economică și socială a zonei urbane marginalizate din str. Polonă, SF + PT – 2,3 milioane de lei – elaborarea SF + PT în procedura de achiziție
  • Înnoirea flotei de tramvaie și modernizarea depoului Dâmbovița, 19,5 milioane de euro – cerere de finanțare în pregătire

Sunt avute în vedere, de asemenea, proiecte precum:

  • Reabilitarea liniilor de tramvaie și modernizare tramei stradale pe str. Stan Vidrighin, 16,17 milioane de euro – cerere de finanțare în pregătire
  • Reabilitarea liniilor de tramvaie și modernizare tramei stradale pe str. Calea Bogdăneștilor, 19,6 milioane de euro – cerere de finanțare în pregătire (SF în actualizare)
  • Amenajarea unei rețele regionale de piste de biciclete, 6,4 milioane de euro – este necesar întocmirea SF
  • Construire linie nouă de tramvaie Solventul – Gara de Nord, 8,8 milioane de euro – este necesar întocmirea SF

Timp mai este, deși devine cum s-ar spune… strâmt. Comparativ, Primăria Oradea, condusă de un alt liberal, Ilie Bolojan, va depune, până în octombrie, o cerere de finanțare pentru reorganizarea traficului în zona Pieței Emanuil Gojdu. Proiectele, care au fost deja aprobate în CL Oradea, vizează crearea unui coridor de mobilitate urbană, „cu coborârea traficului rutier într-un complex de pasaje subterane”. Valoarea totală este de 95,07 milioane de lei, cu tot cu TVA, iar durata de execuție este de 5 luni, partea de proiectare, respectiv 24 de luni, execuția propriu-zisă. Proiectul va fi depus pe POR, Axa 4 – mobilitate urbană.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Universitatea Politehnica Timișoara şi Universitatea de Vest mai bifează un top internațional de specialitate

Times Higher Education (THE) a lansat prima ediție a Interdisciplinary Science Ranking (ISR), în colaborare…

10 ore ago

Pregătiri pentru cea mai importantă competiţie de padel a finalului de an, Cupa României

Dacă românii se pregătesc de alegerile prezidenţiale şi parlamentare, lumea padelului are un singur gând:…

11 ore ago

CJ Timiș a semnat contractele de execuție pentru reabilitarea a două școli speciale aflate în administrare

Consiliul Județean Timiș va investi în reabilitarea a două dintre școlile aflate în administrarea sa,…

13 ore ago

TIMPARK anunță eliberarea abonamentelor de parcare pentru anul 2025

Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - TIMPARK anunță…

14 ore ago

Primul camion confiscat pentru abandonul ilegal de deșeuri în Timișoara. Dominic Fritz: “Căzut în propria groapă ilegală de gunoi”

Primăria Timișoara, prin Poliția Locală, a confiscat primul camion care debarasa deșeuri ilegal pe un…

14 ore ago

Vine iarna! Vremea se înrăutăţeşte şi în Banat, unde va bate vântul cu putere

Meteorologii au actualizat avertizările şi anunţă că vremea să înrăutăţeşte începând de joi noapte, fiind…

15 ore ago