Sport

Copil a crescut mare! Finală de vis la Basel

Marius Copil își continuă săptămâna de vis de la Basel, jucătorul arădean reușind să se califice în finala competiției elvețiene după o nouă victorie impresionantă: 6-3, 6-7(6), 6-4 cu Alexander Zverev (5 ATP). Semifinala s-a întins pe durata a peste 150 de minute.

Venit din calificări, Marius a reușit o performanță impresionantă, fiind primul jucător începând din 2005 care ajunge în finala de la Basel din această postură (după Marcos Baghdatis – depășit în finală de Fernando Gonzalez).

Românul a impresionat din nou la serviciu, dar şi cu multe lovituri inteligente, scurte senzaţionale şi schimbări de direcţie la momentul oportun. Arădeanul a reuşit 26 de aşi şi 85% mingi câştigate pe primul serviciu, iar la total a avut 111 mingi câştigate faţă de 108 ale adversatului de Top 5 mondial.

Este cea mai bună performanţă a românului, care în această săptămână, pe tabloul principal a mai trecut de doi americani, dar şi de Marin Cilic. Copil va juca a doua finală în 2018, după ce a jucat şi ultimul act la Sofia, unde a a fost învins dramatic de bosniacul Mirza Basic.

În finală, românul va juca împotriva câștigătorului dintre legenda Roger Ferer şi Daniil Medvedev.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

36 de minute ago

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…

60 de minute ago

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

2 ore ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

24 de ore ago