Unul dintre cei mai importanți artiști români vine la Timișoara pentru o un eveniment special. Dan Perjovschi aduce „The Book of Notebooks / Cartea carnetelor”, un jurnal contemporan al destinului unui artist.
Fundația Art Encounters și Asociația Contrasens anunță evenimentul de lansare a cărții „Dan Perjovschi: The Book of Notebooks / Cartea carnetelor”, în prezența artistului și a criticului de artă Daria Ghiu. Se întâmplă miercuri, 17 octombrie, de la ora 18, la sediul Fundației Art Encounters, dd. Take Ionescu 46C, la Casa Isho.
Cartea „Dan Perjovschi: The Book of Notebook” aparține programului editorial P+4 Publications al Asociației PEPLUSPATRU și recompune peisajul complex al societății românești și internaționale din ultimii 25 de ani, aducând în prim-plan destinul artistului est-european. Alina Șerban, editorul volumului, s-a concentrat asupra arhivării caietelor lui Dan Perjovschi, considerate un spațiu de lucru deopotrivă public și privat, unde artistul notează fapte istorice și evenimente cotidiene, situații și momente expoziționale.
Cartea include o selecție de carnete realizate de Dan Perjovschi între anii 1994 și 2017, alături de patru texte redactate special pentru acest volum de către istoricii de artă și curatorii Jelena Vesić, Alina Șerban, WHW / What, How & for Whom, Kristine Stiles.
Lansarea cărții este un eveniment gândit în conjuncție cu expoziția de grup „O lume încă așteaptă să fie construită”, care poate fi vizitată până pe 23 noiembrie la Fundația Art Encounters. Puteți vedea aici două dintre caietele originale ale artistului Dan Perjovschi din 2006. „Dan Perjovschi. The Book of Notebooks” este publicată de Asociația PEPLUSPATRU – București și Galerija Gregor Podnar – Berlin. Cartea a fost realizată cu sprijinul lui Dan Perjovschi, Galerija Gregor Podnar – Berlin şi Hartware MedienKunstVerein –Dortmund.
Proiectul editorial este cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN). Evenimentul de la Casa Isho face parte din programul Mad Talks – Mad(e) in Romania. Intrarea este liberă.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilu din Moşniţa Mouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…
În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…