Sport

După 20 de ani! Naţionala de tineret a României câştigă o grupă imposibilă şi merge la Euro

Naţionala României de tineret (sub 21 de ani) a reuşit o performanţă extraordinară, cu o generaţie extraordinară: calificarea directă la Euro 2019 din Italia şi San Marino, dintr-o grupă infernală, din care au făcut parte și naționale precum Portugalia, Bosnia-Herţegovina, Elveţia sau Ţara Galilor.

După 6 victorii şi trei remize, printre care un succes enorm în Portugalia şi o dublă victorie cu Bosnia, România mai avea nevoie de un singur punct, acasă, la Ploieşti, contra reprezentativei similare din Liechtenstein, pentru a-şi asigura primul loc şi calificarea directă. Cum era de aşteptat, tricolorii mici nu au dezamăgit şi au obţinut o victorie concludentă, calificându-se la „masa” celor bogaţi alături de supercampioane precum Spania, Anglia, Italia sau Franţa.

A fost 4-0 după un meci dominat autoritar de tricolori, care revin, după 20 de ani, la un campionat european. Atunci, turneul era organizat în România, iar elevii pregătiţi în urmă cu două decenii de Victor Piţurcă obţineau calificarea în teren, fiind neînvinşi în grupă, exact ca această generaţie. Din echipă făceau parte, Bogdan Lobonţ, Cosmin Contra, Florentin Petre, Cătălin Munteanu, Cătălin Hîldan, Eugen Trică sau Ionel Dănciulescu, dar şi echipa de astăzi promite mult, mai ales că aşa unită nu a părut nicio naţională tricoloră în ultimele… două decenii!!

Iată şi lotul de astăzi, jucători cunoscuţi şi mai puţin cunoscuţi, dar cu siguranţă staruri ale fotbalului românesc de mâine: România U21: I. Radu – Butean, Ghiță, Pașcanu, Fl. Ștefan – Nedelcu, Cicâldau – Man, I.Hagi, A.Ivan – Pușcaș. Rezerve: Cabuz , Coman, Ad. Petre, Moruțan, Ad.Rus, Ciobanu, Mățan.

Revenind la meciul cu Liechtenstein, mai spunem că „italianul” George Puşcaş a marcat de două ori, Ianis Hagi o dată, la fel ca „danezul” Adrian Petre.

România încheie preliminariile cu 7 victorii şi trei remize, şi cu cea mai bună apărare din toate participantele în această fază (la egalitate cu Anglia, doar patru goluri primite în 10 partide). Tineri tricolori sunt neînvinşi în competiţiile oficiale de doi ani, au început actuala campanie cu Daniel Isăilă şi au încheiat-o cu Mirel Rădoi.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

3 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

3 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

3 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

4 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

7 ore ago