Primăria Timişoara

Rectificare de buget la Primăria Timișoara. STPT mai primește 1,6 milioane de euro

O nouă rectificare de buget este pe ordinea de zi a plenului extraordinar de vineri, 19 octombrie. Peste 7 milioane de lei vor merge către societatea de transport în comun, ca subvenție asumată de municipalitate și bani pentru „reparații curente”.

Proiectul privind rectificarea bugetară este unul din cele patru care sunt pe ordinea de zi a plenului CL Timișoara, convocat pentru vineri după-amiază. Din nou, pe lista celor care vor primi bani se află Societatea de Transport Public Timișoara, fosta RATT. Direcția Edilitară a cerut, printr-un raport de specialitate, mai mulți pentru STPT. Este vorba despre suplimentarea, cu titlu de „subvenții pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif”, cu suma de 5,7 milioane de lei, plus încă 1,93 milioane de lei, pentru „reparații curente”.

Bugetul estimat al STPT, aprobat în primăvară, prevede venituri de 108 milioane de lei, din care aproape 90 de milioane de lei de la Primăria Timișoara. Până la jumătate lunii octombrie, societatea de transport public a primit, de la „pușculița” PMT, în jur de 68 de milioane de lei.

În luna aprilie, consilierii locali au fost de acord cu majorarea prețului la biletele de autobuz, troleibuz și tramvai, care costă acum 2,5 lei, față de 2 lei la începutul anului. A crescut, de asemenea, și prețul abonamentelor. Justificarea oferită de cei de la STPT pentru aceste majorări a inclus creșterea prețului la utilități, dar și costurile mari cu întreținerea flotei învechite.

Share
Published by
editor

Recent Posts

La Poli treburile stau bine, dar ar fi sănătoasă puțină îngrijorare

Poli termină în acest weekend sezonul regular al ligii 3 seria VII de pe poziția…

O oră ago

Semifinala barajului România – Turcia se difuzeză joi la Cinema City

Ce spui de o experiență care aduce emoția de pe stadion direct în sala de…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 26 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 26.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

SCM Politehnica a rezistat doar prima repriză în fața liderului sezonului regular, CSM Oradea

A fost oarecum un meci cu final așteptat, CSM Oradea fiind favorită pe terenului Timișoarei…

12 ore ago

Începând de astăzi se instituie restricții de circulație pe trei străzi ale oraşului

La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

15 ore ago

Primăria Timișoara vrea ca Horticultura să se ocupe de întreținerea spaţiilor verzi din zona centrală, pe patru ani și 12,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor…

15 ore ago