Există, de ani buni, o mână de oameni care își dedică mult timp și resurse încercând să facă o schimbare în bine pentru animalele fără stăpân. A venit timpul să-i cunoști și să faci și tu o faptă bună. O poți face într-un mod cât se poate de plăcut.
În 4 octombrie este Ziua Internațională a Animalelor, iar la Săcălaz, în 6 octombrie va avea loc un târg la care sunt invitați toți cei care vor să contribuie la îngrijirea unor câini și pisici. La acest târg se vor face schimburi,i iar trocul va fi cuvântul de ordine. Vino la Dog Camp cu mâncare de câini sau de pisici pe care o poți da la schimb, conform negocierii, cu orice obiect care ți-l dorești pentru tine sau câinele tău și se află la acest târg. Vei găsi acolo lese, hamuri, obiecte și bijuterii handmade, tricouri, căni imprimate și alte lucruri drăguțe. Evenimentul se va desfășura sâmbătă, 6 octombrie, între orele 11 și 18, la Dog Camp. Mai multe amănunte despre eveniment găsiți aici.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…