Politica

USR Timiș, mesaj pentru Robu și Dobra: Jocurile de imagine nu țin loc de grinzi de susținere

Ar trebui să colaboreze, nu să se dueleze în declarații, în timp ce sala polivalentă rămâne doar pe hârtie. USR Timiș le cere lui Nicolae Robu și Călin Dobra să pună capăt disputelor și să decidă asupra amplasamentului viitoarei investiții, cel mai bun fiind zona stadionului.

Disputa pe viitoarea sală polivalentă de 16.000 de locuri țin, de ceva vreme, agenda publică a primarului Nicolae Robu și a președintelui CJ, Călin Dobra. Primul vrea ca ea să fie construită în Timișoara, în zona actualului stadion, iar al doilea a propus un teren în Giroc. Compania Națională de Investiții nu s-a pronunțat asupra niciuneia dintre variante, dând apă la moară confruntărilor mai mult sau mai puțin voalate dintre cele două părți. În ultimul plen al CL, și cu votul consilierilor PSD, primăria a rezolvat situația unui teren de 4,6 hectare, propus CNI pentru constuirea sălii.

Cei de la USR le cer lui Robu și Dobra să lase deoparte disputele și să facă, totuși, ceva concret pentru Timișoara. „Oricine urmărește dezbaterea «înflăcărată» dintre aceste două personaje poate trage o singură concluzie: dacă nu pot culege laurii și câștiga capital politic, nu îi interesează deloc realizarea proiectului.

Domnul Robu ar dori să marcheze încă o reușită a dumnealui, doar că banii pentru sala de sport vin de la Compania Națională de Investiții, iar cei de la PSD, prin vocea domnului Dobra, nu vor să-i ofere această ocazie. Ei insistă să construiască sala în Giroc doar pentru a nu-i da prilej domnului Robu să se laude cu un edificiu pe care l-a promis încă din 2012”, spune Alexandru Cadar, președintele USR Timișoara.

Potrivit USR, Robu și Dobra pot conlucra, dar doar în anumite circumstanțe. „De exemplu, când își numesc oameni în conducerea unor companii de stat sau la direcția unor instituții publice, ori când trebuie negociată chiria sediului PSD. Acum, când e vorba de interesul oamenilor, fie nu vor, fie nu sunt în stare. USR consideră că zona actualului stadion este spațiul potrivit pentru a dezvolta un proiect coerent. Am putea avea un stadion și o sală polivalentă la standarde europene, o parcare încăpătoare, dar și un spațiu pentru alte activități de petrecere a timpului liber: parcuri, terenuri de sport, bazine de agrement. Locul este disponibil, ușor de accesat și deja este un centru de interes”, mai afirmă Cadar.

Cei de la USR cer organizarea unei dezbateri publice și a unui concurs de arhitectură. „Domnilor Robu și Dobra, jocurile de imagine și de putere nu țin loc de grinzi de susținere. Nu mai risipiți timpul și banii noștri în certuri infinite, găsiți soluții pentru oraș și întreaga regiune”, a adăugat Alexandru Cadar.O dezbatere publică pe tema sălii polivalente și a infrastructurii pentru sport a avut loc deja astă primavară, e drept că în organizarea societății civile, nu a primăriei sau a CJ. Au participat și Robu, și Dobra și nu s-a ajuns, evident, la nicio concluzie. Cât despre concursul de arhitectură, acesta este total inutil, în condițiile în care investiția este făcută din bani de la guvern, iar CNI va veni cu propriul proiect, așa cum, de altfel, s-a spus deja de la bun început.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Lucrările pentru modernizarea trecerii la nivel peste calea ferată de la Cărpiniș au fost finalizate

CFR Infrastructură Timișoara a anunțat, vineri, că au fost finalizate lucrările desfășurate la trecerea peste…

15 minute ago

CCIA Timiș lansează o nouă serie a cursului gratuit de Competențe antreprenoriale, financiare și juridice

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș face înscrieri pentru o nouă serie a cursului…

19 minute ago

Vremea ploioasă amână concertul de muzică clasică din Piața Unirii

Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara anunță că, din cauza condițiilor meteo nefavorabile prognozate pentru…

23 de minute ago

Timișul, solicitat să devină partener în dezvoltarea zonei de schi de la Semenic. Se va face dezbatere publică

Pe adresa Consiliului Județean Timiș a sosit o solicitare din partea omologilor din Caraș Severin…

42 de minute ago

Dominic Fritz acuză dublul limbaj al lui Sorin Grindeanu: “Zici una și faci alta”

Preşedintele USR, Dominic Fritz, acuză inconsecvenţa lui Sorin Grindeanu, după ce liderul PSD a anunţat…

O oră ago

Când alegătorii PSD sunt mai inteligenţi decât… liderii PSD

În plină campanie PSD de „ieşire de la guvernare”, INSCOP a publicat un sondaj de…

4 ore ago