Invatamant

Mare sărbătoare la Politehnica timișoreană: 98 de ani de la înființare

Timp de zece zile, între 7 și 16 noiembrie, Universitatea Politehnica sărbătorește, prin mai multe evenimente, 98 de ani de la înființare. Sub genericul „Zilele Politehnicii 2018”, vor avea loc conferințe, lansări de carte, competiții sportive, expoziții, vizionări de filme și multe alte evenimente.

În aceste zile se împlinesc 98 de ani de când Regele Ferdinand semna decretul de înființare a Școlii Politehnice din Timișoara, ridicând orașul de pe Bega la rangul de oraș universitar. Înființarea unei universități tehnice a fost o alegere firească, Timișoara fiind, la acel moment, orașul cu cele mai multe întreprinderi din România, în care s-au înregistrat și sute de premiere tehnice naționale, europene și chiar mondiale. Faptul că și astăzi Timișoara este cel mai industrializat oraș al țării, după Capitală, cu o economie în plină expansiune, e o consecință a calității pregătirii absolvenților formați la Politehnică.

Cei 98 de ani vor fi celebrați printr-o suită de manifestări reunite sub genericul Zilele Politehnicii 2018. La deschiderea festivă, urmată de Gala promotorilor UPT, care va avea loc în Centrul de Conferințe al UPT, în Auditorium, vor fi prezenți directori de licee și reprezentanți ai inspectoratelor școlare din 9 județe, care au dat cei mai mulți studenți, cadre didactice și studenți ai UPT.

Programul complet

7 noiembrie
ora 10 – Deschidere festivă; Gala promotorilor UPT Centrul de Conferințe al UPT, Auditorium,
ora 11,30 -Premiere lucrări licență. Biblioteca UPT
ora 16,30 – Webinar în cadrul EDLW – 2018 European Distance Learning Week (5 – 9 noiembrie)

7-8 noiembrie
orele 10 – 17 – Zilele Carierei, Restaurantul UPT

8 noiembrie
ora 9,30 – Conferința internațională – ISETC18, ediția a XIII-a, Biblioteca UPT, sala Polivalentă. Masă rotundă cu tema „Noi provocări ale învățământului de chimie și inginerie chimică în România”

9 noiembrie
ora 10 – Șapte decenii de Chimie Industrială în Timișoara – ceremonie festivă. Centrul de Conferințe al UPT, Auditorium
Seara Consulilor onorifici la FSC – Consulii onorifici la Timișoara în dialog cu studenții Facultății de Științe ale Comunicării pe teme de interculturalitate și multilingvism

10-11 noiembrie
ora 10 – Masă rotundă: Communicating Democracy: Challenges to Universities in Illiberal Times. Departamentul de Comunicare și Limbi Străine, sala A210
12 noiembrie
ora 12 – Concurs proiecte studenți. Biblioteca UPT, sala Polivalentă
ora 14 – Lansarea cărţii: In memoriam Dan Perju “O viaţă dedicată Şcolii Politehnice Timişorene”. Rectorat, Sala Senatului
Lansare de carte: Monografia „25 de ani de Comunicare și Traductologie în Universitatea Politehnica Timișoara, 1993-2018”; Volumul „Graduates, professionals, specialists. Slalom among experiences – Absolvenți, profesioniști, specialiști. Slalom printre experiențe”

13-15 noiembrie
ora 18 – Zilele Filmului Brazilian Biblioteca UPT, sala Polivalentă

14 noiembrie
ora 11 – Ioan Holender… din nou la UPT. Biblioteca UPT, sala Polivalentă
ora 13,30 – 98 pentru Poli – alergare 98 de ture de stadion Baza Sportivă nr. 1

15 noiembrie
ora 15,30 – Expoziție de chimonouri tradiționale japoneze Biblioteca UPT, holul central
ora 16 – Decernare titlu Doctor Honoris Causa prof. univ. dr. em. Gyde Hansen, Copenhagen Business School. Sala Senatului UPT

15-16 noiembrie
ora 9,30 – Conferința Internațională GLOREP 2018. Centrul de Conferințe al UPT, Auditorium

16 noiembrie
ora 12 – Eveniment aniversar: 25 de ani de comunicare și traductologie în UPT. Centrul de Conferințe al UPT, Auditorium

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

„Reforma” care merită făcută e cea dusă până la capăt

Într-o perioadă tu ca cetățean suporți o etapă de criză economică și ți se promit…

25 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 2 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 02.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

O oră ago

Victorie de ziua lui Mister! Ce poate fi mai frumos decât un succes timișorean pe terenul Stelei

Liga Națională de baschet masculin a programat un nou duel dificil pentru SCM Politehnica, echipă…

11 ore ago

Bătaie cu izuri fotbalistice și de dragoste în Complex. Băiatul unei consiliere din Dumbrăvița, băgat în spital

Fapte reprobabile în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un club din zona Complexului Studențesc. Un…

18 ore ago

Lotul 2 din reabilitarea căii ferate Caransebeș – Arad avansează semnificativ. Cel de la Timișoara a ajuns la puțin peste 18%

Stadiul lucrărilor de reabilitare a celor patru loturi de ale ferată dintre Caransebeș – Timișoara…

19 ore ago