Peste 2,3 kilometri de străzi reabilitate în Jimbolia, până în august 2019

Proiectul „Creșterea mobilității prin dezvoltare rutieră în Banat” a început în august 2017, finanțat de UE prin Programul INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia și cofinanțat de statele partenere în program, care reunește patru parteneri: Regia Publică de Drumuri Serbia – lider de proiect, localitățile Jimbolia din România, Kikinda din Serbia și Asociația pentru Dezvoltare Socio-Economică Regională a Banatului din Serbia.

În luna august 2017 a început implementarea proiectului „Creșterea mobilității prin dezvoltare rutieră în Banat”, finanțat de Uniunea Europeană prin Programul INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia și cofinanțat de statele partenere în program, care reunește patru parteneri: Regia Publică de Drumuri Serbia – lider de proiect, localitățile Jimbolia din România, Kikinda din Serbia și Asociația pentru Dezvoltare Socio-Economică Regională a Banatului din Serbia.

Obiectivul principal al acestuia îl constituie contribuția adusă la o mobilitate sporită în zona eligibilă transfrontalieră, prin îmbunătățirea standardelor de calitate în serviciile de transport public și prin înființarea unor structuri de cooperare transfrontalieră. În acest sens, partenerul român va reabilita străzile adiacente Drumului Național 59 C în Jimbolia, drum care duce la punctul de trecere a frontierei Nakovo – Lunga, fiind realizate și accese către proprietăți.

Tronsoanele reabilitate, având o lungime totală de 2.360 metri, vor fi următoarele:
• Calea Mărășești – între Calea Kikindei și str. Basarabia – 969 m
• Str. Ioan Slavici – între str. Republicii și str. Spre Vest – 860 m
• Str. Liviu Rebreanu – între str. Peter Jung și str. Spre Vest– 531 m

Contractul pentru reabilitarea străzilor adiacente Drumului Național 59 C din Jimbolia a fost semnat, firma desemnată fiind SC Group D.C.M. SRL din județul Timiș. Lucrările de reabilitare vor începe în luna noiembrie, urmând a se finaliza până în august 2019.

În ceea ce privește înființarea unor structuri de cooperare transfrontalieră, a fost creată Rețeaua de cooperare transfrontalieră, cu 25 de părți interesate din sectorul public, privat și ONG din România și 25 din Serbia. Procesul de semnare a memorandumurilor de înțelegere este în curs de desfășurare. Crearea și funcționalitatea rețelei vor îmbunătăţi cooperarea în toate domeniile vieţii şi muncii locuitorilor din regiunea transfrontalieră. De asemenea, reţeaua va sprijini utilizarea noilor oportunităţi din domeniul standardelor de calitate în serviciile de transport public şi de mobilitate.

Share
Published by
Ioana Toma

Recent Posts

Începând de astăzi se instituie restricții de circulație pe trei străzi ale oraşului

La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

2 ore ago

Primăria Timișoara vrea ca Horticultura să se ocupe de întreținerea spaţiilor verzi din zona centrală, pe patru ani și 12,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor…

2 ore ago

Se transformă total întreaga zonă a complexului Bastion Theresia

Întreaga zonă a Bastionului Theresia, atât partea primăriei, cât și cea a județului, vor intra…

2 ore ago

RETIM și ADID Timiș anunță o nouă campanie de colectare a deșeurilor textile cu predare GRATUITĂ din 2026, în Zona 1 Timișoara.

RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanile trimestrială…

3 ore ago

CJ Timiș solicită, concret, preluarea a patru tabere școlare din județ

Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…

4 ore ago

Proiect aprobat. Consiliul Județean Timiș se poate asocia cu CNI și participa cu o cofinanțare pentru a începe construcția stadionului Timișoarei

Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…

6 ore ago