Social

Poveste de Centenar: peste 100 de timișeni refac drumul Unirii de la 1 Decembrie

Peste 100 de timișeni vor reface, peste 3 săptămâni, un drum istoric: cel parcurs de delegații din această parte de țară, cu trenul, către Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918. Direcția Județeană pentru Cultură Timiș este cea care a decis să rescrie această pagină din memoria locului.

Direcția Județeană pentru Cultură Timiș a pus la cale un proiect care vrea să scoată la lumină, din tăcerea arhivelor, întâmplări și mărturii ale participanților bănățeni la Unire. Proiectul „Centenar bănățean – Călătoria către Unire” propune reconstituirea drumului parcurs de delegații bănățeni cu trenul către Alba Iulia, în preajma zilei de 1 Decembrie 1918.

Practic, reprezentanții a 20 de comune din Banat, care au trimis delegați și în 1918, vor reface drumul înaintașilor lor către Alba Iulia. „Ideea a plecat de la aceste acte mai puțin cunoscute de publicul larg și mai mult de specialiști. Sunt în arhiva Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia și se numesc credenționale. Practic, sunt mandatele de reprezentare ale delegaților din Banat care în 1918 au participat la Marea Adunare Națională. Sunt credenționale tipizate, în care sunt desemnați cinci membri care să meargă la Alba Iulia, dar acestea nu au ajuns în toate localitățile din Timiș. În multe localități avem aceste credenționale scrise de mână, care sunt și cele mai frumoase. Sunt lucruri scrise acolo care nu sunt în cele tipizate, adică emoții, sentimente ale locuitorilor respectivi”, explică Victor Bunoiu, cel care se ocupă de proiect.

În 1918, 42 de localități din Timiș și-au trimis reprezentanți la Alba Iulia. În total, au fost 182 de oameni. „I-am identificat pe fiecare în parte cu mandatul de reprezentare. Am trimis primăriilor din Timiș scrisori prin care să își desemneze din nou reprezentanți la 100 de ani. 16 primării ne-au transmis nominalizații lor. În total sunt 73 de reprezentanți până în prezent”, mai spune Bunoiu.

Practic, oamenii vor reface traseul parcurs în 1918. Ei vor pleca pe 28 noiembrie, dimineața, de la Timișoara către Alba Iulia, cu o garnitură specială a CFR, și se vor întoarce în aceeași seară. În orașul Unirii, oaspeții din Banat vor fi întâmpinați de autoritățile locale și vor avea parte de un program special, care să-i transpună în atmosfera de sărbătoare a acestui eveniment unic pentru România.

S-au înscris până acum în această inedită incursiune în istorie și primari viceprimari și consilieri locali, din comune precum Moșnița Nouă, Găvojdia, Livezile sau Teremia Mare. Și mai interesant este că, văzând pe rețelele de socializare fotografii cu delegații timișeni de la Marea Adunare de la 1 Decembrie 1918, sunt oameni care și-au redescoperit străbunicii…

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Proiect aprobat. Consiliul Județean Timiș se poate asocia cu CNI și participa cu o cofinanțare pentru a începe construcția stadionului Timișoarei

Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…

O oră ago

Demarează lucrările de reabilitare a Podului Muncii. Din 30 martie se restricționează circulația rutieră în zonă

Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…

2 ore ago

Românii şi Inteligența Artificială. Sondaj INSCOP

Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

3 ore ago

Timișoara se poziționează pe harta internațională a chirurgiei umărului: premiere medicale și expertiză globală

Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…

3 ore ago

Amenzi de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pe linie de comerţ

În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…

3 ore ago

Directorul Teatrului Național Timișoara a câștigat concursul pentru conducerea Teatrului Național București

Ministerul Culturii a anunțat marți rezultatele concursului organizat pentru postul de manager al Teatrului Național…

3 ore ago