Unde mergem

Rock în Aula Magna. Ilie Stepan vine la Universitatea de Vest

Una dintre legendele rockului românesc vine la Universitatea de Vest, pentru a-și lansa cea mai nouă carte. Întâlnirea cu Ilie Stepan nu trebuie ratată.

Ilie Stepan, una dintre legendele rockului românesc, se va întâlni cu studenții și cu timișorenii în cadrul seriei „Conferințele UVT”. Muzicianul de al cărui nume este legat pentru totdeauna fenomenul Pro Musica vine la Universitatea de Vest miercuri, 21 noiembrie, de la ora 18.

Se întâmplă în Aula Magna, unde va fi lansat și volumul „Șapte zile, plus una”, semnat de Ilie Stepan. El are și invitați unul și unul: Dixie Krauser, Drou Iosif, Bujor Hariga, Lică Dolga, Horea Crișovan, Valeriu Sepi, Bogy Nagy, Florin Cvașa, Dana Borteanu, Vera Ciocan și Constantin Teo Emanoil.

„Continuăm să promovăm adevăratele valori. De această dată, în mijlocul nostru se va afla o legendă a rockului românesc, un artist cu a cărui muzică rezonează mulți dintre noi. Ilie Stepan se alătură unui număr mare de personalități care au venit în fața studenților și a timișorenilor, pentru a împărtăși din experiența lor”, spune rectorul UVT, prof. dr. Marilen Gabriel Pirtea. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

O oră ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

2 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

3 ore ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

5 ore ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

6 ore ago

A început sezonul alergiilor… cum le putem gestiona. Sfaturi de la medicii de la „Clinicile Noi”

Odată cu venirea primăverii și cu apariția polenului în aer începe și sezonul alergiilor sezoniere,…

7 ore ago