Social

Sfântul Andrei, apostolul și ocrotitorul României

Chiar în ajunul Zilei Naționale a României, pe 30 noiembrie, credincioșii îl prăznuiesc pe Sfântul Andrei, cel considerat ocrotitorul românilor. „Cel dintâi chematul”, el a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat. Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei apare deopotrivă în calendarul ortodox, romano-catolic, lutheran şi anglican.

Sf. Apostol Andrei s-a născut în Betsaida, orășel pe malul lacului Ghenizaret, ca fiu al lui Iona din Galileea și frate al lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Înainte de a fi Apostol al Domnului, Sfântul Andrei a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul. A doua zi după Botezul lui Iisus în Iordan, când l-a auzit pe Ioan zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”, Sfântul Andrei l-a urmat pe Hristos, spunându-i fratelui său Petru: „Am găsit pe Mesia”. De aceea, i se mai spune și apostolul cel dintâi chemat al Domnului.
Sfântul Andrei l-a urmat pe Mântuitor pe drumurile Țării Sfinte, fiind martor al faptelor minunate săvârșite de Domnul, a văzut Patimile, a plâns moartea Lui și s-a întărit în credință, în ziua învierii. Tradiția spune că, după Înălțarea Domnului și după Cincizecime, apostolii au tras la sorți și au mers în toată lumea, pentru propovăduire. Sf. Andrei a mers în Bitinia, Bizanț, Tracia și Macedonia, cu ținuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre și Scitia Minor, adică Dobrogea de azi, și până în Crimeea. Sfântul Andrei a avut un sfârșit de mucenic, fiind răstignit, la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X. În secolul al XV-lea, Papa Pius al II-lea a mutat relicvele Sfântului Andrei în catedrala Sfântul Petru de la Roma. În 1964, capul Sfântului Andrei a fost înapoiat bisericii din Patras. Sfântul Andrei este patronul Scoției, al României, al Spaniei, al Siciliei și al Greciei. De asemenea, este patronul oraselor Napoli, Ravenna, Brescia, Amalfi, Mantua, Bordeaux, Brugge sau Patras.
Există o mulțime de traditii și superstiții legate de Sfântul Andrei. Se crede că acum lupii încep să vorbească cu grai de om, iar cei care sunt atacați în noaptea Sf. Andrei se vor transforma în vârcolaci. Pentru a alunga spiritele rele este folosit peste tot usturoiul. Se spune, de asemenea, că în ajunul Sf. Andrei circulă strigoi, suflete pedepsite care bântuie din cauza unei vieți nepotrivite sau a unui sfârșit violent. Fetele care vor să se mărite ascund sub pernă un fir de busuioc, pentru a-și visa iubitul. Spiritele rele nu vor avea acces în casă dacă gospodinele întorc, în seara de Sf. Andrei, toate cănile și vasele cu gura în jos. De Sf. Andrei se pune grâu la încolțit, pentru ca gospodarii să afle cum va fi recolta anul viitor.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Valul comasărilor de comune, îmbrățișat de opt primari liberali. Unii, circumspecți din cauza ”vecinilor” social-democrați

Un număr de opt primari liberali din Timiș sunt dispuși să accepte fuziunea cu comunele…

12 ore ago

Reforma lui Bolojan taie 150 de posturi din schema de personal a Primăriei Timișoara

Deși a început deja să elimine din posturile din structura de personal, Primăria Timișoara nu…

12 ore ago

Județul Timiș a fost promovat la unul din cele mai mari târguri de turism din lume, cu sute de mii de vizitatori, ITB Berlin/FOTO

Participare de gală! Județul Timiș a fost promovat zilele acestea (3-5 martie 2026) la un…

13 ore ago

De ce a fost schimbat managerul de la Babeș. Fritz: ”După o anumită perioadă e sănătos să existe o schimbare”

Schimbarea managerului în funcție de la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara, a dus…

15 ore ago

Primarul Timișoarei nu dorește interzicerea sălilor de jocuri de noroc, ci gruparea loc pe două – trei străzi, din zonele industriale ale orașului

Intenția Primăriei Timișoara nu este de a expulza total acest tip de îndeletnicire din oraș,…

15 ore ago

Dominic Fritz răspunde negativ preluării, pentru reabilitare, a patru obiective de către Consiliul Județean: ”Demersul este politic, mai degrabă decât administrativ”

Demersul lansat de Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, pentru a prelua patru obiective din…

16 ore ago