18 decembrie 1989, ziua în care Elena Ceaușescu a vrut să pună tunurile pe Timișoara

Ziua de 18 decembrie 1989 a rămas în memoria tuturor drept ziua tinerilor secerați de gloanțe pe treptele Catedralei. O catedrală ale cărei porți au fost închise. Și a mai fost ziua în care s-a pus la cale Operațiunea Trandafirul prin care 40 de cadavre au fost duse la București și arse în Crematoriul Cenușa. Nu în ultimul rând, în 18 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu pleca în Iran, lăsând-o la „butoane” pe Elena Ceaușescu.

După carnagiul din ziua precedentă, în dimineața de 18 decembrie, o zi de luni, Timișoara arăta precum un oraș ocupat. Peste tot erau dispozitive de milițieni, militari, gărzi patriotice sau securiști în civil. De altfel și raportările trimise la București, încă de dis-de-dimineața de Ion Coman, arătau că situația este sub control. În oraș se instaurase starea de necesitate, iar orice grup mai mare de trei persoane trebuia dispersat. În fabrici, muncitorii sunt „prelucrați” în ședințe în care li se vorbește de „huliganii” care au devastat orașul în ziua precedentă. Tensiunea era însă la cote maxime. Toată lumea vorbea despre ce se întâmplase în ziua precedentă, când muriseră 62 de oameni, iar alte câteva sute de persoane au fost rănite. La acea oră se vorbea însă de mii de morți.

Porțile închise ale Catedralei

Mulți timișoreni încearcau să-și caute rudele și prietenii dispăruți la Spitalul Județean, dar n-au fost lăsați să intre de cordoanele de milițieni și militari plasate acolo. De asemenea, încă din data de 16 decembrie, arestul Miliției, apoi Penitenciarul, au devenit neîncăpătoare pentru cei 850 de revoluționari arestați pe străzi și ținuți în condiții inumane. Mulți dintre ei nu mai credeau că o să iasă vii de acolo. Revolta începută pe 16 decembrie (sau chiar 15), părea învinsă. Nimic nu prevedea ce va urma.

Seara, însă, un grup mare de tineri se aduna în fața Catedralei strigând „Jos Ceaușescu” și „Armata e cu noi”. Armata n-a fost cu ei, iar TAB-urile aflate în Piața Operei se îndreaptau spre grupul de tineri tot mai numeros și arunca cu grenade lacrimogene, trăgându-se și focuri de avertisment. Apoi s-a tras cu gloanțe adevărate, mai mulți tineri fiind secerați. Atunci a avut loc și celebrul episod al porților închise ale Catedralei. În momentul în care mai mulți tineri au vrut să se retragă în Sfântul lăcaș, n-au putut, porțile fiind ferecate. Revolta este înăbușită în câteva minute. În aceeași seară s-a mai tras răzleț și în alte zone ale orașului. Per total, în 18 decembrie s-au înregistrat 8 morţi şi 23 de răniţi.

Elena Ceaușescu: „Trageţi cu tunul în Catedrală”

În alt capăt al țării, la București, lăsată la conducere alături de Emil Bobu și Manea Mănescu, după ce Nicolae Ceaușescu a plecat în Iran, Elena Ceușescu avea să strige ca scăpată din minți: „Trageţi cu tunul în Catedrală, să terminaţi odată cu ea!”. Tot în seara de 18 decembrie a avut loc Operațiunea „Trandafirul”. Cu complicitatea unor medici de la Spitalul Județean, au fost luate de securiști și milițieni cadavrele a 40 de revoluționari. Învelite în cearșafuri ele au fost puse într-o mașină frigorifică de la Comtim și transportate la București. Aici au fost arse la Crematoriul Cenușa, iar cenușa rezultată a fost aruncată într-un canal.

Tot în 18 decembrie 1989 a fost şi ziua în care Regele Mihai a transmis un prim mesaj pentru români în emisiunea „Actualitatea Românească”, de la Radio Europa Liberă, moderată de Emil Hurezeanu şi Neculai Constantin Munteanu. „Sunt cu gândul şi cu sufletul alături de voi, sunt ca şi voi îngrijorat când aflu cruzimea cu care reacţionează cei de la Putere atunci când cereţi doar drepturile cele mai elementare şi totodată am şi aveţi mari speranţe fiindcă luaţi cuvântul, manifestând. Fiindcă nu vă mai temeţi, fiindcă prin însăşi sălbăticia represiunii întelegeţi şi întelegem cu toţii că le e frică de voi celor de la Putere”, spunea Regele Mihai la Radio Europa Liberă, post care relata încă din 16 decembrie despre evenimentele de la Timişoara. Evenimente care au ajuns astfel la urechile tuturor românilor.

Timișoara era încă singură, dar România știa deja despre jertfele pentru libertate ale eroilor timișoreni.