Biciclist rănit grav în Voiteg
Un bărbat se află în stare gravă, după un accident rutier care a avut loc în prima parte a zilei, aproape de Timișoara, la Ghiroda. Victima traversa neregulamentar, atunci când a fost izbită de un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani.
Persoana rănită grav se afla pe bicicletă atunci când a încercat să treacă strada pe trecerea de pietoni, chiar dacă culoarea semaforului era roșie. Bicliclistul în vârstă de 55 de ani a fost preluat de una dintre ambulanțele sosite la fața locului și transportat de urgență la spital.
Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…
O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…
Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…
Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…
Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…