De la Proclamația de la Timișoara la Alianța Vestului sau despre manipularea cu separatismul

În seara de 11 martie 1990, prezentând la Telejurnal Proclamația de la Timișoara, care fusese citită în aceeași zi în Piața Operei, crainicul Cornelius Roșiianu o zugrăvește ca pe un document separatist. Carevasăzică Timișoara își dorea să se separe de România, a proclamat crainicul la singura televiziune existentă la acea vreme, generând un val de ură la adresa timișorenilor din partea unei populații total dezinformate.

Că asta a înțeles crainicul TVR din „Proclamație” sau asta i s-a impus să înțeleagă e o altă discuție, una despre manipulare, o discuție atât de actuală și azi. Mi-am amintit de acest episod în momentul în care am văzut cum este percepută de către unii nou înființata Alianță a Vestului.
Ca în urmă cu aproape trei decenii, retorica naționalistă a separatismului Transilvaniei a prins din nou viață. Ba unii au văzut aici și implicații externe (din nou Soros?) sau alte conspirații. O simplă lectură a documentului semnat de către cei patru primari demonstrează fără nicio tăgadă faptul că la mijloc nu e vorba de niciun separatism. Exprimă, în schimb, o nemulțumire vizavi de modul centralisto-dâmbovițean și mega-incompetent de conducere a Românei? Asta, da. Dar acest lucru nu e o noutate, fiindcă nu e normal ca unii să muncească, să trimită bani la București, iar alții să lenevească pe acești bani. Este o alianță împotriva „teleormanizării” României? Evident că da. Și e ceva rău în asta? Dar în niciun caz nu e vorba de separatism. OK, la urma urmei, putem discuta de acest lucru. Dacă Bucureștiul lui Dragnea vrea să ia calea Stambulului, cu ale sale vechi și totodată noi moravuri, evident că Alianța Vestului își va dori să rămână în Europa. Dar în acest caz alții au făcut separatismul. Are România nevoie de o descentralizare reală, și nu nepărat teritorială, ci una fiscală, prin care banii unei comunități să rămână la dispoziția acesteia? Indiscutabil, da. Fiindcă reversul este aceeași distribuire discreționară a fondurilor pe criterii politicianiste și subiective.

Despre descentralizare s-a vorbit de altfel și în amintita Proclamație de la Timișoara (care nu s-a rezumat doar la celebrul Punct 8), dar și în Rezoluția de la Alba Iulia, așa cum au menționat și cei patru primari. Și în documentul Alianței Vestului se vorbește de posbilitatea comunităților de a se a-și decide singure nevoile și obiectivele de dezvoltare. Cât despre obiectivele AVE, evident că sunt extrem de optimiste și nu știu cât de susțenabile. Dar asta tot din cauza centralismului.

Și ar mai fi câteva comentarii. Această alianță are și ea două, dacă nu trei viteze, ca să împrumut un termen din discuțiile din Uniunea Europeană. Cel puțin la nivelul atragerii fondurilor europene. Avem în primul rând, Clujul și Oradea care merg cu accelerația la maximum în acest domeniu. Aradul, care la un moment dat avea o viteză destul de mare, pare să fi obosit în ultimul timp. Și mai avem o Timișoară care merge cu motor gripat. Mai face un kilometru, iar se oprește, și tot așa. Sau ca să dau un exemplu concret, în aceeași perioadă în care Clujul anunța venirea a 30 de autobuze electrice, primarul Robu anunța achiziționarea a… 25 de trotinete electrice. Ca să nu spun că exact în ziua în care la Oradea se inaugura Podul Centenarului făcut pe bani europeni și în prezența comisarului Corina Crețu, care-l lăuda pe Ilie Bolojan pentru perfomanța în atragerea de fonduri, la Timișoara Robu exulta: „DIN NOU AM DAT MULTE! ZECE, DE DATA ASTA! Z-E-C-E!”, referindu-se la golurile date într-o poartă goală.

De aceea, până la implementarea unor proiecte din documentul AVE, mi-a atras atenția un punct: „Transferarea bunelor practici identificate la nivelul oricăruia dintre parteneri către toți ceilalți”. Dacă Robu ar aplica acest punct, lăsând la o parte imensele sale orgolii, și tot Timișoara ar avea mult de câștigat în urma acestei alianțe.