Diverse

Incendiu în Timiș, în dimineața de Crăciun

S-a dat alarma în dimineața Crăciunului, care a fost una agitată pentru o familie din Lugoj. O anexă aflată în apropierea casei situată pe strada Astalas a luat foc și a fost nevoie de intervenția pompierilor.

Intervenția salvatorilor a făcut ca flăcările să nu se extindă către locuință. Au ars mai multe cauciucuri, haine și anvelope. S-a intervenit din partea Detașamentului de Pompieri Lugoj cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și cinci subofițeri. Nu au fost înregistrate victime iar cauza producerii incidentului urmează să fie stabilită.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

2 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

4 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

5 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

5 ore ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

8 ore ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

9 ore ago