Sport

România obține victoria în fața Spaniei. Decisivul, mâine, contra Ungariei

Un pas a fost făcut. Selecționata feminină de handbal a României își păstrează șansele pentru medalii la Campionatul European din Franța. „Tricolorele” au învins-o astăzi, cu greu, pe Spania, o care nu mai avea șanse de calificare și care, evolua, așadar, fără presiune. A făcut-o cu multă dezinvoltură, mai ales în prima parte a jocului. Ibericele au condus la pauză cu 12-10, însă handbalistele românce au revenit și au învins cu scorul de 27-25.

Începutul de joc a fost unul dezastruos pentru România. Foarte greoi. Timp de aproape jumătate de repriză România a înscris doar două goluri. Spania a plecat ca din tun, +5, scor 7-2. Carmen Martin, fosta jucătoare a celor de la CSM București, le-a dat bătăi de cap fetelor antrenate de Ambros Martin. Aflată în continuă misiune de recuperare, România a reușit în cele din urmă să se apropie la două lungimi distanța până la finele celor 30 de minute.

În startul reprizei a doua România pornea, din nou, ca și condamnată la victorie. Pintea, ca în toate meciurile, a fost greu de stăvilit. Neagu, spre deosebire de jocul contra Olandei, și-a intrat în mână. Tricolorele au condus pentru prima dată cu 16-15, iar apoi au mai scăpat conducerea pentru o singură dată, la 17-16.

Apoi, odată instalate din nou la timonă, nu au mai scăpat jocul din mână. Șarjele ibericelor, golurile rapide și extrem de secante, nu au fost îndeajuns ca acestea să oprească determinarea handbalistelor românce. A fost, până la final 27-25. O victorie așteptată, pentru care s-a transpirat din abundență. Jucătoarea partidei a fost declarată pivotul Crina Pintea.

„Tricolorele” se află momentan pe prima poziție a grupei, însă are un meci mai mult disputat decât Olanda, care va evolua astăzi, de la ora 22.00, în compania Norvegiei. România va evolua în ultima partidă a grupelor principale mâine, cu Ungaria, de la ora 19.00.

Marcatoarele României: Cristina Neagu 7, Crina Pintea 6, Eliza Buceschi 4, Florică 3, Geiger 2, Ardean-Elisei 2, Chiper 1, Laslo 1, Perianu 1.

Share
Published by
Dan Oancia

Recent Posts

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

5 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

7 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

7 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

7 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

8 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

9 ore ago