Sport

SCM Politehnica Timișoara, meci greu în deplasare, la CSM București

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara deschid și ultima etapă a turului din Liga Zimbrilor, după ce au jucat și în prologul rundei precedente. Bănățenii au meci mâine, 3 decembrie, la CSM București, de la ora 15.30, în transmisiune directă la TVR HD.

Pentru jocul din Capitală, violeții vor alinia același lot. Vor rămâne acasă Kocic, Pribanic și Dragas, din cauza problemelor cu viza şi a accidentărilor. Alți trei jucători au avut probleme medicale după victoria de miercurea trecută cu CSM Focșani, dar probabil vor fi în teren.

Coordonatorii de joc Cristian Fenici și Vuk Milosevic, dar și pivotul Gheorghe Irimescu, au fost menajați la ultimele antrenamente, însă vor evolua mâine în sala Rapid. Tehnicianul Pero Milosevic recunoaște că gazdele au prima șansă, însă spune că Politehnica nu va merge ca mielul la tăiere.

CSM-ul e mare favorită în acest joc, în timp ce noi suntem fără trei jucători dintre cei mai experimentați. Însă nu se știe niciodată. Avem o serie de 5 meciuri bune și vom merge să ne fructificăm șansele. CSM-ul îi are pe frații Esteki și jucătorii aduși in Portugalia. Sunt mulți băieți care pot face schimbări în timpul meciului, au investit mult pentru a câștiga campionatul. Au un buget stabil, nu au probleme ca noi. Dacă începem bine și portarii noștri vor avea intervenții bune, iar dacă atacurile vor merge până la capăt cu disciplină tactică putem face o surpriză. Caracterul echipei rămâne la fel de puternic și atunci când joacă fără trei sau patru oameni. Îi vom trimite în teren și pe tinerii Trif, Furak sau Neamțu. Cu siguranță vom merge și ne vom lupta, dacă cineva gândește în alt mod greșește, dar favorita în această partidă e CSM”

Pero Milosevic, antrenor SCM Politehnica Timișoara

În ciuda situației financiare delicate în care se găsește SCM-ul, handbaliștii se pot mândri cu un tur de campionat remarcabil. Indiferent de rezultatul meciului cu CSM București, pot termina prima parte a turului în jumătatea superioară a pozițiilor de play-off. Sezonul nu se încheie însă, pentru că se mai dispută o etapă din retur, cu deplasare la Potaissa Turda.

Între tur și retur sunt programate optimile de finală ale Cupei României. Echipa de pe Bega va juca la CSM Bacău sâmbăta viitoare, în 8 decembrie.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

O oră ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

2 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

2 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

2 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

3 ore ago

Undă verde pentru construirea unui parc fotovoltaic la Moşniţa Nouă, investiţie de 2,7 milioane de lei

La Moşniţa Nouă urmează să se ridice un parc fotovoltaic, fiind semnat ordinul de începere…

4 ore ago