SCM Politehnica Timișoara
Derby până la final, dar cu o învingătoare mai mult decât meritată. Timișoara a întâlnit campioana Dinamo într-un meci de șase puncte. După ce s-au impus și la București, Poli a câștigat în sfârșit și acasă contra unei formații calificate din grupele Ligii Campionilor, după un meci exploziv, 27-26, după ce la pauză scorul era egal, 12-12.
Primă repriză a fost extrem de echilibrată, cu ambele formații la conducere dar fără un avantaj mai mare de un gol. Cea mai favorabilă situație a timișorenilor a fost aproape de pauză, când au condus cu 11-10, dar n-au putut fructifica avantajul ofensiv în superioritate numerică. Apoi, oaspeții au întors rezultatul în favoarea lor, iar Politehnica a egalat cu opt secunde înaintea pauzei. Deși au mai avut posesia, bucureștenii n-au ajuns la poarta bănățeană.
În repriza a doua, s-a mers cap la cap până aproape de mijloc, când atenția din apărare a dat posibilitatea violeților să meargă pe contraatac și să rupă echilibrul. Cu aceeași defensivă excelentă și cu precizie super la aruncările de la 7 metri, Poli a făcut 24-20 în minutul 53. S-a încheiat 27-26 (12-12), dar după un final mai liniștit decât o arată scorul.
Timișoara joacă la Buzău, apoi acasă cu Dunărea Călărași și are șansa de a se apropia din nou de podium.
Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…
Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…
Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…
Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…
Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…
În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…