Zâmbete amare

Cele două mari excentricități ale talentatului primar Nicolae Robu

Nicolae Robu a rămas ultimul politician excentric din România. Și asta după ce a plecat Radu Mazăre spre țări mai calde, mai mult de nevoie, decât din plăcere. Iar de această dată n-o spun nici „jurnaliștii-tonomat”, nici „presa nepresă” și nici măcar cei „cu minte puțină, nici aia bună”. O spune chiar Robu și chiar foarte încântat de acest lucru: „Da, sunt politician excentric! Și nu pot decât să fiu mândru că sunt astfel”. Și mergând pe urmele lui Mazăre, în ultimul concediu petrecut în Florida și Jamaica, Robu s-a apucat de… escaladat cascade. Asta după golurile date cu nemiluita în meciuri de fotbal în care un stâlp așezat în poartă era un adversar mult mai redutabil decât portarii puși să-l blocheze pe marele goleador.

Dar nici măcar aceste lucruri nu mai contează, poate să încerce, pe urmele lui lui Mazăre, și bungee jumping, scuba diving, flying bird-ul și alte excentricități ale fostului primar al Constanței. Cu toate că Robu spune că excentricitatea sa este una dată de „seriozitatea mea, prin dedicare dusă până la sacrificiu, prin loialitate față de cauzele nobile, prin ceea ce am lăsat în urma mea”, orice observator poate decela la primarul Timișoarei cel puțin două mari tipuri de excentricități.

Una este dată de dragostea pentru sine și nemărginitele laude pe care și le aduce singur. Uneori vorbind despre sine la persoana a III-a. Dacă vreți, este excentricitatea Corydon-ului lui Radu Stanca: Sunt cel mai frumos din orașul acesta/ Pe străzile pline când ies n-am pereche (…)”. E un fapt cunoscut că niciun om care excelează într-un domeniu nu se laudă singur cu performanțele sale, îi lasă pe alții s-o facă. Că tot spune că îi place sportul, l-a auzit cineva pe Messi spunând: Sunt cel mai bun fotbalist din lume.”? Și Messi e fotbalist, nu profesor doctor universitar etc. Sau l-a auzit cineva pe Federer lăudându-se “Sunt del mai bun tenismen din toate timpurile.”? Și chiar este. Da, mai sunt și fotbaliști care se laudă singuri, iar în România a fost de exemplu Robert Niță cae purta un tricou inscripționat: Sunt bun, dar nu mă vede nimeni.”. Ori Robu chiar asta pare, un Robert Niță al administrației și politicii. Se crede bun, dar nimeni nu vede asta, în afară de el și lacheii de serviciu..

Un al doilea gen de excentricitate afectează mult și Timișoara. Este tipul de excentricitate al lui nea Gogoașă, bețivul satului. Care a văzut o dată la televizor o casă cu piscină și jacuzzi și acum le spune la toți din jur că așa vrea să-și facă și el una. Nea Gogoașă însă își leagă poarta cu sârmă fiindcă n-are bani de o nouă yală, iar casa lui n-a mai văzut mătura de trei luni fiindcă a zis că “merge și așa”. Dar el continuă să se laude la crâșma satului că-și face casă cu piscină și jacuzzi. Ori și Robu în cazurile deszăpezirii, curățeniei stradale, dezinsecției a fost de părere că “merge și așa!”. Sau “legat cu sârmă”. Fiindcă el are obiective mărețe, metrouri, stadioane de 60.000 de locuri, săli de 16.000 și n-are timp să se încurce în deszăpeziri, salubritate, iluminat public etc. Chit că nu s-a “încurcat” cu acestea și fiindcă a vrut să facă economie la buget sau chiar n-a avut bani. Ca nea Gogoașă pentru yala de la poartă.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

5 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

7 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

8 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

9 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

9 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

9 ore ago