Administratie

Odată cu începutul școlii, 12 noi mijloace de transport în comun pe traseele STPT

Din 14 ianuarie, odată cu reînceperea școlii, STPT va introduce în circuit 12 noi mijloace de transport în comun. Acestea se adaugă altor 12 care au intrat pe traseu în perioada august-decembrie 2018. Ca atare, primarul Nicolae Robu susține că și-a respectat astfel o mai veche promisiune.
Printr-o nouă postare făcută pe Facebook, primarul Nicolae Robu a anunțat că, începând cu data de 14 ianuarie, Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) va introduce 12 noi mijloace de transport în comun. Primarul adună aceste vehicule cu alte 12 care au fost introduse anul trecut pentru a-i ieși o creștere mai mare, respectiv cu 38% a numărului de tramvaie, autobuze și troleibuze aflate în circulație. „Am promis suplimentarea numărului de mijloace de transport în comun aflate pe trasee. am respectat promisiunea. Și acesta este doar începutul! Deocamdată, creșterea este cu 38,7%! Din 14.01.2019, vom avea pe traseele STPT cu 24 mijloace de transport în comun în plus! 12 dintre cele 24 au fost introduse în perioada august – decembrie 2018, iar celelalte 12 vor intra începând din 14.01.2019!”, a anunțat Robu. El prezintă și liniile pe care vor circula noile mijloace de transport, menționând și procentajul de creștere. “Deci, notând cu “i” numărul de mijloace înainte de declanșarea campaniei de suplimentare, cu “d” numărul de mijloace după suplimentarea din 14.01.2019, cu “c” creșterea procentuală, lucrurile se vor prezenta, pe linii, astfel:
L 33: i=4, d=6, c=+50%
L 13: i=1, d=2, c=+100%
L 5: i=3, d=4, c=+33%
L 15: i=4, d=5, c=+25%
L 16: i=4, d=5, c=+25%
L 4: i=6, d=8, c=+33%
L 6: i=0, d=2
L 7: i=6, d=7, c=+17%
L 8: i=5, d=6, c=+20%
L E1: i=4, d=5, c=+25%
L E2: i=4, d=5, c=+25%
L E3: i=2, d=3, c=+50%
L E7: i=4, d=5, c=+25%
L E8: i=4, d=5, c=+25%
L 40: i=3, d=4, c=+33%
L 17: i=3, d=4, c=+33%
L 9: i=5, d=6, c=+20%
L S1: i=0, d=1
L S2: i=0, d=1
L S3: i=0, d=1
L S4: i=0, d=1
TOTAL: i=62, d=86, c=+38.7%”, a menționat primarul.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Noi investiţii din fonduri europene în educația copiilor din Șag

Școala Gimnazială Șag  beneficiază de noi dotări moderne, printr-un proiect de finanțare din fonduri europene…

13 minute ago

Cu ochii pe sondaje, Sorin Grindeanu reîncălzeşte „doctrina Dragnea”

“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…

2 ore ago

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

15 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

17 ore ago